joi, 12 aprilie 2012

după-amiezile domnului Oanea 1

După amiaza şi-a petrecut-o într-un fotoliu din piele maronie citind dintr-un volum de Seamus o şarjă de poeme pline de ierburi şi broaşte şi în care găsi o descriere absolut pertinentă a unei mumii impregnată cu turbă, cu tichie pe cap şi gâtul secţionat. Pe la mijloc, era un poem tulburător despre o femeie cu pulpele goale cu fundul înţepenit pe un promontoriu, în stranietatea nopţii, icnind până când fetusul a ieşit pentru ca apoi să se rostogolească în apa  râului. Şi Iisus îmbrăcând împreună cu luna fetusul sângeriu abia trezit spre viaţa care nu va fi. După un poem aşa de bun merită să mori. Un fel de scânteiere viguroasă de care habar nu ai până nu vine.

Spre seară merse la biserică să asculte deniile şi se delectă oarecum detaşat cu tonalităţile clare şi melodioase ale rugăciunilor. Soarele pătrundea tiptil cu o dulceaţă veselă prin ferestrele perimetrale în formă de cruce. « Cămara ta Mântuitorule, împodobită o văd şi îmbrăcăminte nu am ca să intru întrânsa » : topica blândă şi apăsată, cuvinte repetându-se, cădelniţând argintiu, aerul serii cu o răceală fragedă ca de început de aprilie, de fapt, de început şi nimic altceva.

Domnul Oanea aprinse de la buton televizorul şi îndesă o pernă pluşată sub şale fiindcă telecomanda rămăsese fără baterii de ceva vreme. Işi simţea abdomenul umflat şi prins într-un cerc ca de butoi. Or fi apărut şi vergeturile îşi spuse. Aşa o fi când eşti trecut de patruzeci. În fine, dacă te gândeşti la procesul de îmbătrânire a populaţiei de care se face atâta tam tam s-ar putea crede că el e abia pe la începutul vieţii. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu