într-o lumină scundă şi rece ca un presentiment alb
ea cântă neauzită la finalul unor viori dar nimic
nu contează în acel arc întins al neprihănirii şi frumuseţii
din privirea ei vânată şi totuşi zâmbitoare unor virtuţi
uitate
în acea groapă de deşeuri plină de ciori
şi de tristeţe în afară de cântecul ei neauzit spărgându-mi
inima încet precum o daltă precum imaginea ucenicului
visător cu tâmpla rezemată de sânul lui Crist
precum vastitatea câmpiilor cenuşii sub promoroacă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu