Literatura e ca apa minerală

Insomnia nu a lovit. De data asta a fost blândă.  Nu avea nici un trăgaci lipit de creier, nimic opresiv ca de sârmă ghimpată, doar o lumină rece ca şi cum stelele ar fi fost nişte corole pufoase de păpădie. Aerul de oglindă aducea mirarea în inimile spectatorilor din deşert.

Ora 3 este un deşert. Atunci când timpul se dilată eşti obligat să faci cunoştinţă cu tine, cu prietenii tăi actuali sau mai vechi, cu orchestra de pe Titanic, cu o cabană pe munte, cu străzile care urcă şi care coboară, mi-am amintit de plutirile de altădată când purtam de mână o păpuşă de cârpă pe deasupra oraşului. Oamenii erau puţin miraţi când ne zăreau ca două baloane pe deasupra cireşilor. Cearceafurile de stambă erau un aeroport potrivit pentru somn şi rotocoale. Licuricii semănau cu nişte stele într-o lentilă de aer cald iar deasupra cerului pluteau nişte ape curate.

Suceava, Iaşi, Cluj, Timişoara, Bucureşti, Sibiu, Craiova, Bucureşti, Constanţa şi aşa mai departe. O constelaţie nouă de oameni care acum mi se par apropiaţi. Oameni pe care îi cumosc doar din scris, din scrisorile lor aparent extrovertite sub titlul generic de poezie.

Se petrece ceva nou pe sub pământ iar noaptea lucrurile acestea se aud mai bine. Foarte mulţi oameni au început să scrie, foarte mulţi au început să vorbească, s-ar putea deduce că avem de-a face cu o anumită febrilitate . Toate s-ar putea să nu aibă nici un rost, totuşi, am un soi de optimism nedegradabil. Nu mă gândesc la politică, ci la cultură şi numai la ea. Desigur, nu vor schimba nici aceştia nimic, dar asta e o premiză acceptabilă. Ar trebui să vorbească mai mult. Mai tare. Mă gândesc la ocazia uriaşă risipită de America. Anii 50 60 70. Să trăieşti în State pe atunci era ca şi cum ai urca pe o cărare de munte fără să te doară picioarele. Arta şi literatura erau ca apa minerală. Lumea benefecia încă de o puritate pe undeva istorică. Unii scriitori muzicieni sau regizori au intuit că esenţa poeziei este existenţa. Desigur, asta e o afirmaţie nedovedibilă, totuşi cred că e un vector incontestabil. E vadul lui Jacob înaintea lui Saladin şi săgeţilor sale.

Fiindcă destinaţia universului nu este stricăciunea. Şi, în ton cu răsăritul, voi spune eu în curând: Adevărat a Înviat!