miercuri, 4 aprilie 2012

katinga umala

sânii mamei mele au ajuns la nori şi
au o moliciune amară ca de muşchi de copac
ca ziua de ieri

în ceasul peretelui răsună chibriturile
în crinul de seară
în vagoanele de vite în laboratorul de peşti

prin galerii un copil este folosit un topor
e înfipt în ecrane şi tace
sângele negru urcă până la gură şi până la nas

ochii ei au alunecat în pământ lacrimile ei
putrezesc ca un vis toate
secundele au dinţi  şi râd ca o cicatrice.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu