douăsutezece

după trei zile de somn autentic şi binefăcător

în care am lovit un trunchi gol

am simţit ca un sărut apăsat că secolul meu a trecut

fără nicio dovadă, că sunt deocamdată foarte ataşat

printr-o timiditate a la Rousseau

care purta paltonul direct peste piele

de un mut,

am simţit că pot în sfârşit să trec peste toate

tristeţile mele infinit de lungi

campestre polare şi mereu în căutarea unor ieşiri

într-un soi de tocmeală am răsturnat scaunele

uşor neatent,

după trei zile am spus neaţa unui pahar

cu lapte câtorva pastile cafenii

mi-am pus şapca cu reverenţă şi mi-am făcut o cruce 
cu gândul că învierea e mai dulce ca viaţa sau adevărul,

în sfârşit, am urcat în autobuzul care garantează înfrângerea 

savurând zornăitul liniştii ca pe un monolog binemeritat.