am umblat cu atenţie deasupra ierbii coşcovite
de apăsarea zăpezii ce-a fost
(era o claie de păr verde nespălat încărunţit pe alocuri)
tremura un vânticel vesel
un soare zglobiu victorios deocamdată de parcă
toate încăperile dispăruseră,
în dosul fântânii un boboc de trandafir cruţat
de gerul intens
pe o ramură lungă cu toate frunzele verzi
ca şi cum tot acel trunchi firav şi gol
(şi nu ştiu de ce trist)
ar fi existat doar pentru a menţine vie o mică speranţă,
ca pe o cupă sigilată
şi negustată de coroziunea începutului.
şi negustată de coroziunea începutului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu