in memoriam Aurel Dumitraşcu
pe când carnea noastră mirosea a cais
clopotele răspândeau în aer
pete de sînge ca nişte ferestre larg deschise spre frig
ne iubeam cu un fel de lumină
de floare prinsă pe după ureche cu clipocit de soare
cu zimţi
traversam podurile de frânghii ne fotografiam cu Ceahlăul
dar mai ales recitam în mijlocul patului
poemele roşii ca nişte noduri în batistă prin care ţineam
sfinţenia aproape
strigătul ca un aşternut al cefei
pe când carnea nostră mirosea a cais şi ne iubeam.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu