psalmul deținutului 9103

Am fost bătut la tălpi cu vergele aruncat în fecale
am fost tras cu funii snopit cu răngi pe culoarele negre mi-au fost smulse unghiile
iar ei răcneau leapădă-te! Spune tot, banditule!

Scapă-te! Aici Dumnezeu e plecat în vacanță ziceau și călcau apăsat 
zornăind furia pe masă cînd îmi frăgezeau degelele cu lemne.

Prin sînge și lacrimi uscate am înotat dimineața și noaptea mă încercau cu saci
aspri mi-au luat lumina zilei crezându-se atotputernici.

S-au lins pe buze de viața mea ca hienele. Limba mea au amestecat-o cu varul
pereţior m-au lovit simbolic cu scuipări.

Tâmpla mi-au zdrelit-o cu ciocane mici .M-au şters de piatră ca pe o cârpă

apoi m-au înţepat şi m-au atârnat de cârlige ca pe-o vită ștanțată.

La sfîrșit mi-au spart dinţii şi m-au aruncat într-un colţ fără apă
mereu între gunoaie stârv nefolositor.

Mă gîndeam la ei cum intrau pe ușa casei cum evitau oglinzile cum își
evitau gîndurile. Moștenirea lor este praful. Nemila și defăimarea e numele lor.

Dar eu m tăcut nu le-am vorbit de Tine. Iartă-mă! I-am lăsat să-şi omoare sufletul.

Mi-am spus: ei se vor duce și au plecat. Am crezut că

Prietenia Ta e mai de preţ ca viaţa am crezut că dragostea Ta ocolește moartea.

Mulțumesc Doamne din tot trupul și sufletul, Tu ești partea mea între cei vii!

Noah

totul se termina cu un duș lung și fierbinte,

o binecuvîntare mocnită,

alt final nu putea oferi acelor zile de iarnă

uscată cu mestecenii oglindiți în parbrizul mașinii.

după colț spera inconștient să-l întîmpine o mină veselă

un echilibru elementar de actor profesionist

o curățare de neputință și alte păcate ușoare. în acele zile

plecarea devenea oarecum principala lui ocupație.

retrospectiv se vedea cu fața înspumată bărbierindu-se

șlefuind o mască pe urmă cu spirtul în căușul mîinii stîngi

frămînta obrajii bărbia lateralul fălcilor gîtul ca pe un ciorap

de lînă  așezat peste chipul primei tinereți.

cravata, nu, azi nu, își spunea aproape zilnic atunci cînd își

amintea. ușa apartamentului de la parter se izbea cu o fermitate

feminină și imediat  lua act de aerul tare al unei libertăți

împrăștiate peste tot dar totuși de negăsit.

mai înainte nu se plictisea chiar credea că asta e fericirea

să nu te plicisești niciodată în prezența ta mai ales.

oasele și mușchii începeau să dea semnale durerea
părea infiltrată ca un ser ce îi dilua existența.

pe la 10 ajungea în sfîrșit în strada Mihai Viteazul 38. acolo

dimineața aveaun aer liniștit cum văzuse la mare după furtună.

așezat la o masă în cafenea cu un ceai irish în față

dobîndea un sentiment de limpezime și respect de sine.

minutele treceau mai comanda unul cu lămîie storcea feliuța

de lămîie minutele se duceau și ele cu presa locală vedete

mopul ud ca un pămătuf lăcuia plăcile de gresie pe trotuar oamenii
îmbrăcați de iarnă defilau grăbiți mai mult sau mai puțin.

asta i-a amintit că deunăzi a fost să doneze sînge dar sîngele lui
nu trecuse analizele de laborator, în fine, își spuse:
dacă se schimbă vremea ar putea fi ultima zi în care să-și facă planuri,
să dea un soi de concretețe vieții ori să facă ceva scandalos.

delivering sms

Te aștept

Îmi ascult inima

din infinit

Sînt o bombă cu ceas

Temătoare

Cînd vei veni

Vei găsi

Pe altul.

pașii mei își caută pîinea

pe-același drum

cu lespezi șlefuite.

ascuns, în strană rezemat,

nu mă mai caut:

mă voi afla pe mine?

rugăciune

mă vei aprinde cînd voi umbla

după viața mea pe genunchi de ceară?

îmi vei răsări lumina după amiezii

cînd vîntul va ieși prin ochi?

coaja rece și umbra le vei amesteca

și vei spune: are gust de om?

Lazăr

omule mort crescut

între feriga veștedă

trezește-mă!

doar eu te văd

tu nu mă vezi sînt

melci închiși în

dulcea ta lumină.

omule mort pune-mi

o nelumească vorbă,

trezește-mă!

eu nu te văd

doar tu mă vezi pe mine.

fericiri

Fericit cel care se mulțumește cu puțin și

socotește timpul o fereastră deschisă!

El duce omul mai departe ca pe o familie ca pe un asin

Istovit iar așteptarea lui îngăduitoare sfințește.

Ferict este și cel care ascultă apa, curățenia ce coboară

Până în locul ascuns, fericit cel care nu stinge focul,

Simte mirosurile ca pe dar, pe drumul îngust

Fericiți cei care își văd viața sub ruina soarelui.

matematică

călculez bătăile inimii să-mi ajungă

să mă ridic de pe ringul de metastază al luminii,

între două runde defilează femei frumoase

oferind reflectoarelor plăcuța legii

încrustată cu viața mea,

cu o mână spăl pieptul iar cealaltă o trec

prin păr în căutarea golului lăsat de prima mîngîiere.

podul

podul se termină-n mine,

vîrstele

se depun pe fundul oceanului,

chipul de-nceput e o pudră

ce dansează un soi de charleston,

neclar,

cu genunchii la gură.

pildă

Semănătorul aruncă sămînța sa

Vine noaptea aceasta

Și ce nu putem vedea crește.

Semănătorul aruncă sămînța sa

Vasele scrîșnesc în căutarea piticului

Ce macină penumbra.

Semănătorul aruncă sămînța sa

Verdele ne acoperă ochii

Ghici cine vine la cină,

Semănătorul aruncă sămînța sa.

degetele tale imaculate
peste genunchii goi:

doar un martir ar putea să-și lase, astfel,
brațele să gîndească!

morse

de cinci ani ne rugăm prin țevi
să se topească răutatea lor
mai repede ca tinerețea noastră.





Florin Dan Prodan

vreau să vină fericirea la mine

ca un sloi cald

în cel mai treaz mod cu putință

caut în piept o capcană

un lighean sprijinit de un băț

pentru că fericirea ar trebui să fie de mărimea

unui porumbel și nu vreau

ca orbecăind în noapte cu bastonul

circumspect de orb să fiu prins

în cușcă cu mine însumi.

sens unic

cînta sub un pod

pe fundal lumina o tulpină

ea purta în unghii o chitară

pe sub aer avea

un sarafan negru de seară

firmiturile morții cădeau în ocean

cu iureșul pescărușilor

ea alerga să nu întîrzie la cursul de pictură

pe asfalt cu lacrimi uleioase

pînzele albe erau viața ei fragilă

ea cînta sub un pod cu stîlpi roșiii 

deasupra visau

mecanisme umane.

Părintele Stăniloaie privește ca un soare

Părintele Adrian îmi ține capul în mâini

Părintele Galeriu mi-e frate

Părintele Arsenie așteaptă la Techirghiol

El se roagă cu mine.

Părinții mei au plecat în copilăria mea.

Să vezi răutatea din camera neagră,

sau moartea, singurul lucru care topește smoala strălucitoare

când nădejdea florilor de mușețel pare o mușcătură

între alte crime.

Să înnoți ca un regret pe un aer cald de conductă să uiți

să ștergi să ierți ca un copil aruncat în tomberon toată istoria

pe Hamlet Hitler Hanibal și cel mai mult

pe cel care nu a crezut în tine.

Frumusețea nu are nevoie de confirmare sau socialmedia 

pentru ea noaptea vine ca o fântână.

judecată

plutonul de execuție purta
uniformă de înger

era
ușor
ciudat

lumina curgea prin tevile puștilor.
plutonul meu de execuție trăgea
dintr-o fotografie

cu îngeri
cu aripi
sepia.

pentru Simona

gura ei adiată de un surîs
o sărut cu mireasma de tei
ochii grei de amurg
cu buze reci de stele,

inima ei, corpul, are un ritm
de aripă zburată din fortul
brațelor mele, cele mai aprige
sau cele mai line întru iubire.

dorință

aș vrea să-mi răsară un răsărit înlăuntrul pieptului
să crească un copac rămuros iar vînturile
de miazănoapte să le respir copilărește
aș vrea să calc timpul să fiu un singur om

să simt liniștea sevei retrasă
aș vrea să-mi ungă cineva lumina peste ochi
să mi se pară încă o dată pămîntul sfînt de ne-nțeles
aș vrea să țin în palmă frunza pe care scrie te iubesc.

Psalm de pocăință

voi mai începe din nou începutul
mă voi mai putea ridica sau voi muri?
mă voi ridica sau voi muri?

mă vei mai primi mă vei mai ierta
mă vei curăța mă vei îndrepta
voi mai începe din nou începutul sau
mă vei uita?

fie să vie vie să fie împărăția Ta!

băiatul mamei

lacrimilor le place să meargă la braț
iubirii să se înnoade
cerului îi place să ridice un lanț
pămîntului să dea roade.

joc

Cu o lopățică de os înmiresmat

Sap în carnea mării

În lutul răcoros gropițe fără sens.

Vine valul înspumat

Netezește dorințele 

Spală uită dar eu sap cu o mână

Limpede și o lopățică de os

Înmiresmat gropițe pregătite

Pentru un alt val

Și un alt val și un alt val.

Eminesciană

Bate vîntul fluierînd

pieptul meu de muribund

Bate vîntul dintr-o parte

viața-i ici moartea-i aproape

Bate vîntul ochii tăi

se ridică peste văi

Vînt ce trece peste toate

viața nostră-i o cetate

Bate vîntul fremătînd

Inima-mi de flori în gând.

Prea multe nu

aș vrea să urc pe spatele crucii
Lui Iisus,
pe lespezile cimitirului învecinat
e un răsărit de apus.

Caut rădăcina unui fîlfîit de aripi

În ochii copilului meu

Caut vîrsta la care mă voi naște din nou

Caut piramida, izvorul,

Caut bucuria de la sfîrșitul greutăților,

Caut ziua și noaptea,

Caut viteza potrivită caut sănătatea,

Caut omul de omenie,

Uneori caut necăutarea,

Caut încă.

Florina

Iasomii și viorele

Dorm în părul dragei mele

Păpădii de primăvară

Râsul ei mă naște iară,

Talia e o narcisă

Prețioasă și promisă

Gura ei e-o ohidee

Înălțată cu trei zmee,

Ochi-s nufăr în oglindă

Ceru-ntreg stă s-o cuprindă

Trandafir uitat de toamnă

Viața ei e o micsandră

Toate florile din lume

Le-aș sădi în inimi bune

Draga mea să le adune.

Doină

Am avut și am pierdut

Crucea de pe început

Am rămas doar să cerșesc

Omul dragostei cerești.

Psalm

Pînă nu demult era bine știut că pedeapsa

E aproape de cel care se omoară pe sine.

Lumina lui este ceață sau trăgaci. Capcane

Metalice dau târcoale picioarelor lui

Și uneori spaima sau frisoanele îl vizitează ca pe un vecin.

Păcătosul merge pe margine și jefuiește

Iar cel drept duce ghiocei de munte în inimă.

Aproape este binecuvântarea de cel care rezistă

Ispitei! Prin venele lui curge aur amestecat cu viață!

Cel viclean, precum spune și în Biblie, nu durează,

Iar cel blând își va vedea înflorirea.

Aproape sînt îngerii și demonii, aproape sunt toate!

Aproape ne îndreptăm de la moarte la viață.

Aproape cerul și pământul, aproape ajungem la libertate.

Îmbrac negrul

Îmbrac negrul, pregătesc camera copilului

Aștept ciocnirea, saltul, nimicirea,

Îm înfășor privirea pe misterioasa roată

Ce crește primenirea,

Sînt gata! Să mă scufund în apa botezului

Ce arde firea.

Îmbrac negrul tăcerii,  în bezna sângerie

Aștept ciocnirea,

Saltul, răstignirea. Sunt gata!

Să calc în cercuri de lumină apa!

Îmbrac negrul pur,

Îmbrac strălucirea!

Rugăciune

Doamne, ridică-mă din adîncul neputinței,
Ceea ce am nevoie dăruiește-mi,
Dăruiește-mi Doamne să te iubesc pe Tine!

Ceea ce este curat, ceea ce este bun
Întărește în mine Dumnezeule,
Mîngîie cu puterea Ta ziditoare
Țărîna firii mele celei stricate!

Pămînt bătătorit cu multe păcate sînt eu, Doamne,
Și cum nici o floare nu crește pe cărare,
Dă-mi Doamne plug și voioșie să pot ara.
Arată-mi Doamne Iisuse jugul Tău ca fiind ușor!

Cu ispite și deznădejde ai lămurit pe robul Tău,
Doamne, iar el ca un nepriceput și împotrivitor
nu s-a schimbat defel!

Fă-mă Doamne om cum am fost, căci altfel și tîrîtoarele
Vor privi mai senine decît mine cerul!
Dăruiește-mi Doamne înțelegere pentru omul de lîngă
mine, ajută-mă să te laud pentru darul vieții acesteia
Și mai ales, Părinte, îndulcește în mine, cu putere,
cinstea dragostei Tale!

Doamne, ridică-mă din adîncul neputinței mele,
Doamne dăruiește-mi viață!

Te măresc Tată, Fiule, Duhule Sfinte, Unul în toate.

Rugăciune

Dăruiește-ne Doamne gânduri bune, pe cei aprigi  

înmoaie-i, prostituatelor gravide dă-Le stadioane de flori,

copiilor muribunzi fântâni cu lacrimi.

Dăruiește-ne Doamne bucuria întâlnirii dăruiește-ne Doamne

mintea cea întreagă a celor curați

îngrijește Doamne lanul zilelor noastre!

Rugăciune

Doamne, scapă-mă te spaima zilei de mâine

De amarul greșelii, de răcoarea fricii,

Scapă-mă de planificarea răutățiilor scapă-mă de înălțimea

Greu de păstrat și adâncimea urât mirositoare,

Doamne scoate-mă!

Doamne, ia de la mine împietrirea care aduce omorul

Călcâiul războiului ține-l ascuns

Du de la mine fulgerul pedeapsa lațul

Deschide-mi ochii să văd lucrul mâinilor Tale

Du-mă pe munți și arată-mi înserările

Lasă-mă Doamne să cântăresc cu negrabă ce mai e de făcut!

Doamne, nu transmite copiilor mei păcatele mele

Doamne mai dă-mi sănătate!

Rugăciune

Doamne, legea Ta fă-o dragă inimii mele.

Legea Ta ține universul și judecata Ta dreaptă

vine la vremea măsurată de Tine.

Cuvintele gurii mele păzește-le Doamne, sfaturile

Ascunse ale minții mele smerește-le și îndreaptă simțirea mea,

Tată bun. Nu mă lăsa fără răspuns, nu mă lăsa ghemuit

În neliniște, dăruiește-mi pace în suflet!

Dacă greșesc, iartă-mă,

Dacă rău voiesc, mustră-mă,

Dar nu mă lăsa fără Tine, Creatorul meu neînceput și nevăzut
Condu-mă spre ușa cea luminată!

Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,

Mîntuiește pe mama, pe tata, pe frate și soră,

Pe copii și soție, ai grijă de toată lumea să nu alunece

Mai repede decât este dat în negura distrugerii.

Ajută-mă să fiu cinstit, harnic, cu măsură în toate,

Ajută-mă să ocolesc tentațiile,

Mai ales dăruiește-mi să Te iubesc pe Tine,

Dumnezeule al vieții!

pentru Dan Grumăzescu/3

cine a iubit va iubi din nou
cine a trăit nu mai moare
cine a sperat e un mac de câmp
dragoste este

cine a fost va fi
cine a iubit va fi iubit
cine a iubit s-a răstignit
cinea iubit încă mai suferă
cine a iubit e la prima nisoare
cine a iubit încă mai iubește
cine a iubit are iubirea în sine

fericirea e una.

pentru Dan Grumăzescu/2

Pentru ce trăim?

Pentru viață?

E un nonsens ai aflat?

Poate cineva să fie viu fară instinct?

Poate ești un copac doborât de furtună

Smuls de negura războaielor, cu rădăcinile

Respirând,

Poate ești menit să fii luat în seamă

Doar de tine însuți.

Ești un adormit pe picioare, dragul meu

Căderile-s imaginare,

Lasă-mă să cresc!

Pentru ce trăim dacă tot înbătrânim sau murim?

Noi suntem acei tineri!

Și tu vei muri, nu-i așa?

Unde e moartea și n-am străpuns-o? Taci te rog!

De ce?

Pentru curaj mai întâi!

Și apoi?

Pentru cineva anume.

Pentru cine?

Pentru Dumnezeu, taci!

Pentru Dumnezeu?

Taci!

Cine este Dumnezeu?

Taci, sau ascultă.

pentru Dan Grumăzescu/1

Uită-te la mine în lumina ochilor

În lumină

Și smulge-mi viața

Garoafă cu vierme și arunc-o pe apa Ta

Viață a vieții!

Liniștea ce mult o dorim acum!

ea vine cu pași moi pe cartonul umed

atinge ceva de neconceput 

Poate timpul unde ai vrea să fii!

Doar trupul nu se poate opri! Nici un loc

nu-i seamănă spirală descumpănită  viscol

adn sau minciună. Și  acolo

Unde simți o nădejde difuză e o prăpastie!

Dumnezeu iubește așa de mult lumea!

doar că, toate fiind ale Lui și, cine știe lumea de dincolo

cât de spațioasă este, El, în sinea Lui, uită 

câte un cuvânt.

Ea trage egal din țigără, dimineața-i roz, obrazul,

privirea, toate au legătură. E în fumat atitudinea

de a privi înăuntru. Sau înapoi. Dar, așa cum nu se vede în viitor,
în amintiri e o cruce. Sau golul.

El vine de parcă n-ar fi, ca un părinte risipitor. Acum toate

s-au dus. A trecut vara. Oamenii ar trebui să mai tragă

pe dreapta. Voi spune: acela a fost anul în care am stat pe terasa
aceea! E frig! Câțiva băieții au privit ziarul.

Am visat să ajung actor m-am târât 

prin ierburi și fum m-am prefăcut bolnav

cu gândul la compresele reci sau prezența luminoasă

a unei atingeri feminine, pe scurt,

am visat. dar acum,

Viața mea e un ocean imprevizibil și fără orizont.

mă trezesc dimineața pregătit pentru orice întrebare

trag oasele după mine muncesc alerg
după chestiuni cu picioare sticloase. Undeva cred
că este un mal. Uneori îmi spun că asta e tot.

Seară de seară mă întreb dacă drumul nu e greșit.

Antiphonitis

Și istoria îi face pe oameni:

îmi atârnă în piept ca un fetus

copt. și iată

: ultimul care a strigat România în fața

gloanțelor false a fost

tovarășul Nicolae Ceaușescu.

Micul nostru martir comunist.

Așa e cărarea îngustă:

tremurătoare!

o făclie, o lumânare sau o candelă cu ulei.

Așa au trăit Ștefan cel Mare, Shakespeare, Einstein în copilărie,

regii Mesopotamiei cu bărbile lor cârlionțate.

Mă gândesc ce gânduri trebuie să fi avut cât respect

pentru întuneric.

Dar cărarea îngustă (timpul tău) e o carceră
îmbrăcată cu amintiri. Ca și cum lumina

ar suferi de aproximare.

john I love you

Nu știu de unde să încep. de la nevasta mea sau

de la soarele vânăt. când am fost întrebat

cu un pahar de plastic în mână:

-          where are you from? ea m-a influențat m-a cărat

prin concedii mi-a picurat în urechi: am muncit

un an de zile am și eu dreptul.

-          you have a jewish accent!

încă o dată spun cu ton neutru pentru că tonul e 30%:

-          I am from Romania!

Pleoapele coboară încet pe urmă vijelios ca o ghilotină

barmanul se uită probabil în sinea lui

apoi ridic încrezător privirea zâmbesc pentru că știu

sau cred că viața și moartea sunt una

iar a fi român e plătit cu sânge de o mie de ani.

Cu siguranță și azi a murit un român pentru casa mea
un român s-a topit ca zăpada pe frunze și nu mai plătește
impozit nu mai fumează și nu mai este nemulțumit.

M-am ridicat și am văzut-o în toată splendoarea ei

tolănită pe peretele închisorii din Vaslui

cu torța fumegând turbă scoțiană, liberă și serenă.

avea un ghiul în degetul mic de la piciorul drept.

Am văzut-o acoperind cartierele ca o ninsoare

de la vest la est. am văzut-o pe prosoape de baie

pe șosete pe eșarfe pe ochelari

pe sticle de bere pe antebrațele motocicliștilor. 

De atfel avea coarne de harley și era călărită de un vierme.

o vreme a fost primul lucru pe care puteai să-l vezi

când nimereai pe insulă. semăna cu mamă vitregă la intrarea în beci. 

toți flămânzii aveau fantezii cu viața lor. 

Aș putea întocmi un eseu despre angelistica simbolurilor. dar

din fericire se mai găsesc vase curate conștiente că un simbol

e mai puternic ca  o explozie.
trebuiau să-L omoare ca ea să se nască.

Am un sentiment puțin blestemat dar reconfortant

să nu dau socoteală nimănui dimineața
pe terasa din bulevard cu o cafea și un pahar de apă.

în față. Privesc minutele, se sucesc norii.

Caut să înțeleg ceva de pacă aș fi încet la minte

sau orb precum Bartimeu lângă fântâna netulburată.

Cei plini de lentoare, cei mai lipsiți de productivitate

nu cad primii. nu sînt

nici primii care urcă  scara de funii desenată pe ziduri.

ei sunt ca apa: binecuvântare și moarte.

în vreme ce stăteam cu ochii ațintiți pe ușa furniruită

așteptând-o să iasă au apărut 2 meseriași cu o cutie de scule și o rangă albastră.

-          am venit să schimbăm ușa, spune unul și începe să caute  

prin buzunare. poate cheia, îmi zic.

-          dar camera e încă rezervată, le răspund din fotoliul maroniu.

așteptați puțin!  mă strecor înăuntru.

-          hai repede, că au venit unii în salopete să schimbe ușa.

luăm gențile, potofelul, telefoanele și când să ieșim

doi bătrâni urcă gâfâind pe scări, îmbrăcați în combinezoane second hand.

-          ce e cu dumneavoastră, întreb.

-          am venit să vedem ușa.

-          care ușă?

-          ușa veche care se va schimba, îmi răspund și se bulucesc

în antecameră. dar noi deja coborâm scările de marmură roșiatică spre recepție

cu inelul cheilor agățat pe degetul mic al mâinii stângi. telefonul, cheile portofelul.

dacă ar fi să cobor mai adânc ar apărea

caractere intimidante cu topoare pe umeri și fețe fumurii sau însângerate.

mai departe, îmi spun, ar intra în scenă privirile opace deasupra obrăjorilor

unor născuți lipiți de piepturile unor femei.

poezia de la Bistrița

la Bistrița o femeia de vreo 60 de ani a pășit în cafenea

cu un mers legănat care degaja încredere. a cerut barmanului o bere Timișoreana.

era aproape de sâmbure noaptea, părea singură și purta o rochie vaporoasă

lila asortată pesemne cu poșeta gri șobolan.

chelnerul creol cu barbă grecească studente ofilite și oarecum zâmbitoare toate filtrate

prin albastrul ei glacial. 60 de ani.

mai târziu, aceeași femeie care s-a făcut remarcată a trecut  prin fața bisericii reformate

împreună cu o posibila avocată,

blondă, mai tânără,dar, din cauza grijilor cu un aer ușor demodat.

prin cartier lumina  un roz sidefat.

mersul lor peste macadam trăda un soi de joacă. s-ar fi zis că ea avea ceva de spus,

cu toate că nu avea nimic de spus.

unii se ridică din pat ies în aerul nopții

și aprind o țigară

eu nu.

eu aștept cu o ușoară smerenie ploaia

și mă gândesc la muson deși n-am locuit 

acolo.

zilele mele sunt linii sau niște lungi respirații

care se înghesuie în ramele

unui tablou.

vecinul meu bea bere și turează motorul

pădurea se vântură

eu nu.

am un refugiu în buza pământului o iarnă

din care ursul se trezește singur

așa doar

am găsit timp să-mi amintesc de felul în care sînt

de cum am crescut

de strălucirea soarelui

de răcoarea fragedă și albastră

odată

am trecut pe lângă întrebări sau răspunsuri

ca pe lângă scaunele de lemn dintr-un film străin

așa am deschis tristețile scoicii

am adormit sub clătinarea copacilor.

și acum spun: oamenilor sfinți de la orizont dați-mi
în lumina serii un semn de bine!

mâine vei pleca vei pleca te vei zbate
precum mâna dirijorului

precum pleoapele păsării
decapitate.

se va ghemui pielea sbârcită care se ridică
se ridică în mormânt. mâine vei plânge

mâinile fluviile și rugina vor dansa.
atunci nu uita nu uita

că fereastra a înmugurit.
ne-am putea vedea în casa negustorului.

am tot încercat să te apăr (inutil).

marea curvă e precum anotimpurile. 

eu, 

aproape 

am pierdut.

nici o scoică nu sînt. tu vei avea succes?

succes has made a faillure in our lives.

care e lecția de folos?

în fiecare zi de 6, aprilie, mă gândesc puțin la ea.

ea e departe și nici n-am iubit-o, sau poate da,

așa cum am iubit-o pe ea, cea importantă,

mică de statură, cu suflet înmiresmat,

o dată chiar ne-am plimbat, printre ziduri sau biscuiți,

într-o după amiaza aceea veneam de la cinematecă, 

apoi ne-am scris, involuntar scrisori, cu viitor,

o găleată de narcise locuia în piața Rosetti, lângă demisol,

acum e deja 7, aprilie iată, mă gândesc puțin, la ea.

un an mai poti necuvenit lua. vei ști

când vulpea trece printre

mărăcini.

iarba înaltă va împleti piane

ori sac de cânepă va zgribuli urechea.

va fi o dragoste tablou și gata!

doar Dumnezeu va săruta orbita.