mi-este puţin dor de tine. am văzut pe Wikipedia că ai împlinit 90. te-ai retras sper la o fermă unde se poate admira de pe un şezlong de pânză vuietul mării sau, în zilele cu soare şi fără vânt, se poate juca golf. îmi amintesc de prima noastră întâlnire. un soare melancolic pe un cer verde prăfuit care dădea buzna pe arterele Bucureştiului. tu erai foarte prezentabil, pe undeva previzibil și confirmai presentimentul obscur care îmi şoptea că americanii se trag din englezi. aveai un soi de dezinvoltură. cred că puteai sa spui yes fără să clipești. descopăr nişte vechi sinapse prin mâl şi paloare. în februarie 1990 ai venit în faţa CPUN-ului, lângă Palatul Patriarhiei cu un farmec de James Bond în interpretarea lui Roger Moore, ai spus că România nu va fi cu adevărat liberă până când nu vor fi distruse în totalitate structurile vechii securităţi comuniste. vroiam să te cred fiindcă semănai puțin cu Superman. mă gândesc la tine că aveai o roşeaţă în obraz, care, odinioară, ar fi trebuit să fie semnul unei sănătăţi robuste. trebuie să îţi mărturisesc ceva dar te rog scuză-mă: de curând am citit o carte scrisă de o scriitoare indiană stabilită la Londra care avea probabil unele informaţii moştenite de la bunicii ei despre cârmuirea britanică în vremea Maharajahilor şi care spunea că farmecul poporului englez constă în faptul că reuşesc să te fure şi să îţi dea lecţii în acelaşi timp. nu pricep de ce m-am gândit automat la tine. nu te-am mai văzut de câţiva ani buni şi faci parte, ştii cum se zice, din mobilierul meu. iartă-mă pentru gândurile astea idioate, de fapt ţin la tine. anul trecut te-am văzut într-un film documentar regizat de Michael Moore despre blocurile acelea gemene care au căzut. stăteai la masă picior peste picior, cu infailibilul tău aer de interior şi aşteptai. poate aşteptai vacanța. În filmul acela era vorba despre o conspiraţie, o aiureală cu petrodolari, Arabia Saudită şi Osama. nişte frustaţi. sunt şi pe la noi din ăştia care sunt capabili să murdărească orice. sper să fii sănătos. aici e soare şi frig, mă duc să mai pun câteva lemne pe foc. te îmbrăţişez.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu