am luat un punct deasupra altarului și am început să îl fixez cu privirea. l-am plimbat puțin ca pe un porumbel voiajor pe urmă l-am înfipt în osul frontal. s-au făcut două s-au făcut patru șase opt zece doisprezece și tot așa. se învârteau deasupra altarului ca o libelulă mare și perfect transparentă. semănau cu Shiva nataraja dansatorul cosmic și tot creștea. dar cui să spui? s-a făcut așa de mare că biserica s-a transformat într-un punct care aluneca în interiorul său. credincioșii alunecau cu tot cu biserică în furtunul negru dar libelula strălucea ca o pînză albă. ochii ei se uitau în ochii mei și-n timpul acesta simțeam cum îmi putrezește inima.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu