dragă părinte Pangrati

de multe ori m-am spovedit ție în anticamera obscenității . în ultima perioadă am scris mai multe scrisori dar asta e prima pe hârtie albă. nu are a face. important este că sînt lucruri pe care dacă ți le-aș transmite verbal vor ricosa de prejudecățile noastre ca niște gloanțe de beton armat. fără sens. fiecare ne vom vedea mai departe de viața lui. nimeni nu va câștiga.

azi am fost să te văd la Schit. am deschis ochii cât am putut am încercat să înțeleg oamenii. pui de bucovineni. când ai atins creștetele cu darurile și ai spus pentru soldații drept credincioși morți pe frontul de luptă pentru libertatea și demnitatea noastră ai accentuat pe urmă ai repetat pedagogic libertatea și demnitatea noastră. în sală toate privirile căpătaseră un soi de determinare. dar a te apăra e tot un război. turma are un păstor și se îngrijesc unii de alții. dar cu nepătimirea cum rămâne? cum să spui unei armate: nu vă împotriviti răului?

prin 2008 ti-am adus prima mea carte de poezii ai luat-o în palma dreaptă ai cantarit-o puțin și m-ai privit ca și cum era un moft. poate aveai dreptate peste câțiva ani am înțeles că aerul poeziei românești e prea rarefiat pentru mine.
după atâtea întâlniri, după crima mea, după ce ți-am spus că dacă îmi pun inima pe hartă este exact India ar fi trebuit mă gândesc să dezvolti o atitudine ușor diferită.  sau sînt un caz dificil? știi că nu pot avea o credință care să mă îndreptățeasca. nu așa îi stă bine unui căutător adevarat? de altfel ti-am spus că am și unele semne de întrebare legate de doctrina dumnezeirii lui Hristos.
totuși, glasul tău blând și ușor resemnat m-a încurajat de multe ori. am încercat să te văd că pe un părinte, să-ți accept limitările. cînd slujeai la Teodoreni pe 6 august de Schimbarea la Față m-am trezit în mijlocul adunării cu lacrimi siroind pe obraz. uite că mi s-a întâmplat în biserica ta mereu îi invidiam în secret pe cei care se eliberează prin lacrimi.
nu o să mă poți înțelege. uneori când spun crezul mă opresc. parcă aș fi de pe altă planetă. de multe ori nu mă simt creștin. mă gândesc că nu e prea ok că o religie divinizează persoana. pot apărea erori semnificative. am impresia că Iisus cînd vorbea despre sine nu se referea la el. astea sînt așa zisele mele îndoieli dar te asigur că Hristos e foarte important pentru mine. e doar o problemă de nuanțe.

în încheiere îți doresc pace și lumină ca un preambul al surprizei pe care probabil o vom avea cu toții când vom păși dincolo.

al tău nevrednic ucenic Dan Cristian.