dimineaţa cea nouă

aveam un căţel pe care
nu-l mai iubea
nimeni
noaptea parcă vorbea
cu cineva
ca să-şi mai descarce sufletul
în răguşitele
neguroasele stepe
avea şi el o vârstă
ca şi golul meu din piept
ne bucuram amândoi
de fulgi
sub aceeaşi cămaşă
eram cum s-ar spune
ca fraţii
când şi-a tras
glonţul acela sclipitor
direct în cap
tot m-a mânjit cu clorofilă
pe braţe
eram aşa de speriat
încât aş fi vrut să plec în Italia
la muncă
sau în Gangotri
să mă las de fumat
de respirat
de hrana asta putrezindă
aş fi vrut să tac
odată cu el
în carnea mea secretă
să înlemnesc lângă bordura rece
să fiu sărutul
presat
sigiliu de ceară fierbinte
pe ochii lui întorşi
acasă
să nu mă trezesc
să fie pentru noi moartea
o apă amestecată
cu flori împletite
în geamul deschis
spre dimineaţa cea nouă.