zăpada se topeşte
încenuşată
printre tufişuri gunoaie
o vrabie şi o cască de baie
se ţin de mâini garduri uluce
zidul clădirii tuşeşte
izbucneşte verdele
ca o lavă de rai
frunzele se topesc mai apoi
de soare şi clocot
gem prafuite călcâiele
fisurate când
izbucnesc ploile uit
cum izbucneşte zăpada
doar alb ca un plasture
astupă garduri uluce
casca de baie resturile
vrabia se adâncesc undeva
neagră ţărâna tuşeşte
era o fiinţă să ştii că da.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu