am o pereche de ghete care au fost odată
în cutie negre
şi care acum poposesc pe ţolul din faţa uşii
ridate umflate
în aşa măsură încât începe să se întrevadă
mersul meu uşor în picaj
le dau cu cremă în fiecare dimineaţă le privesc
aşa cum pleacă
şi trag după ele tot calabalâcul
ciudat fiindcă de fapt viaţa mea zboară copios
nu e nimic mai ilustrativ decât o călătorie
low cost
de undeva spre Zanzibar să zicem
cu multe escale
pentru a simţi spinul sub coastă cumulul de erori de la sol
sau din oţelul turbinei vântul
şi drama personală din faptul că dumnezeu a plecat din cer
a luat cu el ultimul strop de copilărie
fir-ar sateliţii ai naibii să fie
ce bine era când boala venea să te îndrepte
ploia să binecuvânteze şi celelalte
deşi niciodată nu l-am înţeles deşi îl chem în fiecare secundă
pe stradă pe coline pe plaje mă lupt în ideea lui Churchill
adică nu mă predau nici în ruptul capului
iar dacă tot veni vorba de el sper să nu aibă nimic patologic
adică să trebuiască să optez între a-l iubi sau a muri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu