psalmul 2

bătut am fost cu lemne ude la tălpi şi la fund
aruncat în fecale
tras am fost cu funii snopit
cu răngi pe culoare cu beznă
smulse mi-au fost unghiile cu lentoare
iar ei răcneau leapădă-te de prietenul tău
scapă-te
nu e dumnezeu ziceau în fumurile minţii lor
trânteau
şi călcau apăsat zornăindu-şi furia
pe masă au bătut degelele mele
ca pe-o mâncare fragezită sub lacrimi
cu groază m-au încercat glugi şi-au pus
peste cap
crezându-se atotputernici precum moartea
intrând agale prin beciuri cu foc şi cu lanţuri
limba mea au amestecat-o
cu varul pereţior
m-au împins cu scuipări
tâmpla şi urechea mi-au lovit-o cu ciocanele mici
m-au şters de cărămidă ca pe o cârpă
apoi m-au înţepat şi m-au atârnat de cârlige
ca pe-o vită însemnată
s-au lins peste buze ca hienele
iar acasă au evitat oglinzile
în ochii lor coastele mele s-au asemănat cu o groapă
apoi mi-au spart dinţii
şi m-au aruncat într-un colţ fără apă
lăsat între gunoaie stârv
nefolositor am ajuns în sfârşit
iată i-am lăsat să-şi omoare sufletul doamne
iartă-mă ei se vor duce au şi plecat
dar pe tine nu mi te-au luat
pentru că prietenia ta e mai de preţ decât viaţa
e ca roua stelelor şi braţele mamei
şi de aceea voi străluci în dreptate
că dragostea ta e mai dulce ca moartea.