Când am fost la Viena am intrat într-o cafenea care emana stil m-am așezat la fereastră să privesc strada.
Pereții exteriori ai clădirilor semănau cu cei ai colegiului Ștefan din urbea mea natală aceeași amprentă de bocanc.
Razele soarelui se strecurau în interior împuținate din cauza reflexiei dar cu atât mai puternice.
A început valsul sau polca de Strauss tatăl sau fiul.
Aparent eram în rai. Cafeaua avea un gust de o gravitate istorică.
Și atunci m-am gândit la chipul acelui țăran, la toate crimele comise în Ardeal și peste tot în numele raiului.
M-am gândit că e specific imperiilor e karma lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu