În apus de soare când nu te mai doare, adică ți se rupe,
cu mâinile în buzunare.
Cu șapca pe ochi și zâmbetul înghițit.
Ai mâncat n-ai mâncat, ai băut n-ai băut, stai în fața unei porți de întreprindere care a fost odată mare.
Tu, ai fost odată mic. Din neputință te topești în cladiri. Din neputință totul e bine acum.
Când soarele pătrunde într-un spațiu ca de furnal carnea ta roșie e o vioară.
La fiecare bătaie a inimii se aude un sunet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu