Eu mănânc crispy și creierul meu e un mușuroi de șerpi. În ochii mei lovește năprasnic o coadă de pește dar nu oricum. În toate celulele, ca o deshidratare. Cineva care seamănă izbitor cu mine vrea un sens, un înțeles, o ieșire. Este o eroare benefică?
Stau la masă, cu fața orientată spre ușă ca don Corleone. Nimic nu-mi scapă, deși privesc în pământ. Mă așteaptă după colț, pregătit, un Masserati cu propulsie hipnotică.
Vă rog să-mi dați un ban pentru carburant.
Vă rog să cumpărați un poet.
Vă rog să-mi dați un ban pentru carburant.
Vă rog să cumpărați un poet.
Dacă sunteți milionari, desigur.
Privește în pământ și nu am ce face cu el.
Din poziția asta negeometrică și posibil posomorâtă iau fața în mâini și o mototolesc ca pe o pagină de care nu sunt mulțumit.
Eiii, asta e ea.
Șerpi mei se oglindesc în iarbă. Se aude un foșnet, reverberații. Șoapte.
A fost superlună, primăvară și poetul a stat cuminte cu ochii în cafea așteptând mila.
Un dans după o bucată muzicală închipuită nu poate fi o coincidență.
Ca și blueheterodina.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu