Vizualizez corpul gol imersat în apă - un pahar plin pe marginea mesei. Microrganismele astea mici și dependente amenințate de foamete și extincție încercând cu tenacitate să treacă de marginea universului.
Scursori și ulcerații.
Liniștea adevărată nu e albă și rece nici limpede - ci cafenie și fărmicioasă precum oasele amestecate cu pământ.
Pământul dinăuntru unindu-și palmele cu cel dinafară.
Ce faci tu când nu exiști? Când stai cu podul palmei rezemat de blatul de la bucătărie și dintr-o dată, cu mâna stângă, duci o țigară spre gură?
Cine mai ești când vorbești despre măsura durerii?
Autoritatea ta mă suprimă mai ales când primești ce nu îți pot oferi.
Vizualizez o zi cu păpădii înflorite cu milioane de ochi că niște sori minusculi.
Vizualizez genunchii tăi tociți ca niște genunchi de înger.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu