Aici nu suntem nici departe nici aproape. Doar față în față, cu emoțiile stăpânite. Tu stai în șezut pe un pat bătrânesc și lumina coboară peste păr și frunte.
Când te privesc, privirea ta în ochii mei e o greutate care dă un nou echilibru.
Nu știu de ce ai picioarele reci, poate ai și mâinile reci sau e doar închipuirea poetului.
O noapte întreagă ți-am căutat o casă. De ce era nevoie de un loc?
Am găsit doar atunci când eram liberi și ne bucuram de zile ca de o răsplată. Atunci am știut că știm (ca o amintire) aproape tot unul despre celălalt și nu ne mai rămânea decât să consumăm lumina.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu