Într-o dimineață mă uitam pe geamul benzinăriei unde beam cafea arabica și mă întrebam care e rolul meu în viața mea.
Mașinile treceau pe bulevard ca o hemoragie de ignoranță.
Despre ceilalți, în linii mari știu ce planuri au cu mine. Nu e un mare plan. Trebuie să plătesc facturile și să repar scurgerea la baie. Și salariile.
Acum trece prin fața geamului o femeie cu un pardesiu negru, fermă cu părul blond, cârlionțat. Are un chip frumos, când pășește i se zguduie discret obrajii. Are o privire limpede și întrebătoare. Peste două secunde mă fulgeră că nu avea mască. Ce bine că nu avea. Nu era superfrumoasă, dar, la felul cum pășea, masca ar fi fost o mutilare.
Sună telefonul.
Încep unii și alții să-și pună planurile în funcțiune. Sunt o persoană.
Ești...
RăspundețiȘtergere