De pe o secundă la alta

Am o viață regulată ca un pat de campanie pe care uneori întind cearceaful să sară  banu'.
Fac doar strictul necesar. N-am bucurii mari sau depresie, doar o teamă difuză de faliment.

Am o întâlnire mâine la ora 4 - un jalon în viața mea fără sens. Am impresia subtilă că mă cațăr de pe o secundă la alta trebuie să realizez o priză bună.
Când mă uit înăuntru aud vocea tatălui meu împletită cu vocea mamei, ca un adn pe care urc. Doar că înăuntru e moale și întuneric.
E posibil să fie un gard nu o piatră.

Când mă uit înăuntru văd o mie de petice sau urmele cuielor.
În piept am un sac peticit care ține și deasupra două șopârle mici ca două ferestre bolnave.

Dragoste - sau ce-o fi.
Nu înțeleg pentru ce are nevoie sufletul meu de alt suflet. Sufletul meu are un picior de lemn sau un canin lipsă?
Dacă tot acest armistițiu e în mine de ce e nevoie de doi, de trei, de patru, de solidaritate și dragoste?
În mine este o pâlnie de argint, nu mă îndoiesc de asta.

Adun toate aceste hârtii mici și uzate ca scrolurile de la Qumran și nu înțeleg nimic. Aș putea să cânt literele sau aș putea să le amestec cu salivă și să îmi ung ochii.