Ea avea o haină ca de călugăr

Ea avea un hanorac cenușiu care se strângea cu șireturi la partea de jos. Dar nu făcea fundiță, așa că șireturile se balansau la fiecare pas.
Când ridica gluga, dispărea dintr-o dată, devenea o catedrală în miniatură din care răzbătea doar vocea ei persistentă și tezistă.
Numele ei era negru, ochii ei străluceau ca soarele de april.

Era însoțită de încă două persoane.
Mersul ei cu pași mici parcurgea un fel de diagonală. Era un râu fără o dimensiune clară sau un trotuar șerpuit.
Ea putea să stârnească furtuni care se puteau liniști doar cu o lovitură scurtă și letală.