Mahadeva

Eu și poetul bem grog - nu oarecare - cu rom Santiago, frământat de călcâie negre. Stăm la masa cu zăpadă și lămâie.
Grogul frige ca un veritabil ceai de inorog.

Morile de vânt se doresc cu putere în această perioadă a anului.
Dulcinea del Toboso stă și ea în mijlocul triunghiului ca un ochi sfânt și iradiază pământul.
Cărțile s-au golit de personaje, toate au fugit de înviere.
Cel care ne renaște locuiește în întuneric, e  înspăimântător  de diferit și de intim. Sufăr de claustrofobie.
Doar noi am rămas în urma poveștii - doi cosmonauți naufragiați pe-o geană norocoasă.

Pe faleza de la Galați, 

eu și poetul cu pantalonii bufanți. El
stă pe un scaun pescăresc, 

fără să fie.
Poetul a venit tocmai din Bănie
cu acceleratul.
Eu mă gândesc la Dulcinea del Toboso, poetul la scrumbie.