În trei ore voi sta tolănit pe canapea la televizor, cu telecomanda la 20 de centimetri în dreapta.
Voi caută un film.
Îmi voi aștepta sfârșitul sau cel puțin un sfârșit.
Sfârșitul nu e tragic.
Filmele sunt o ploaie neagră, o păcură, dacă îmi place vreunul, dacă văd o lumină, înseamnă că nu e adevărat. Lumea filmului poate fi o lume mai bună.
Somnul, ca o capitulare, nu poate fi dulce. Apropierea somnului e doar un cântar al mișcării. Un pahar de vin sub incantația puterii.
La fiecare rupere de gând sau de prezență un minotaur pune un genunchi în pământ. Acum
apare și El, cel căruia i-am văzut doar numele, a cărui față se spune că arde. El este blând și totuși are o gură de balaur. Suflă flăcări. Înainte de somn, gândurile sunt acei vermișori albi care curăță oasele.
El are picioare subțiri ca niște vinișoare și dansează într-o imobilitate captivantă (doar gleznele jucăușe i le-am văzut pe masa de operație).
Eu stând în pat, este exact o vacă în staul. Poate chiar mai puțin - vaca e spirituală.
Poate ar trebui să întorc setea mea de infinit pe dos, ca o șosetă, atunci când mă simt un bou perfect. Să o iau invers. Care e diferența dintre mine și vacă e cel mai important lucru. Așa voi găsi
Zeul bou. Care stă la televizor și așteaptă sfârșitul, care cu siguranță, după mai multe nereușite, va afla unicul, adevăratul și irepetabilul sfârșit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu