Șobolanul din urechea mea a scos puțin nasul afară, contrariat de scandalul vrăbiilor și a mierlelor. Și atunci a văzut neasemuita floare cum crește până la stele ca o ciupercă atomică. (Of, sobolan mic și iradiat.)
Șobolanul s-a gândit cu mintea lui emoționată să cedeze conducerea unui șoricel care locuia în urechea lui. Așa că a început să-și roadă unghiile ca antidot la sfârșitul lumii. Eu nu exist își spunea, sunt chiar foarte neînsemnat.
Ea avea aripi de libelulă, cărămizile alunecau, o avalanșă de nisipuri mișcătoare în plurivers. Noii născuți alunecau și ei în urechea mea. Când ea a devenit totul ca un perete pentru altcineva, a rupt o specie de trandafiri și mi-a oferit-o. Șoricelul era îmbufnat.
Și atunci m-am trezit, cu o bere în față. Ea era un buddha de porțelan cu câteva dungulițe bleu. Ea nu era nici mare nici mică avea o doar dimensiune atomică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu