În dimineața asta Ionel se opri. Era o dimineață de primăvară, în vinerea păguboasă, cum spun creștinii, (câțiva bătrâni din bloc preferă să ducă o moștenire mai departe, precum un cec).
Frunzulițe de un verde lăptos ieșeau din ramurile fragile ale copacilor din fața balconului. Un fluture monarh se așeză pe mâna lui dreaptă, poate acesta a fost motivul pentru care s-a oprit. Mai devreme plouase puțin, acum ieșise soarele și în aer plutea o prospețime.
Nimeni nu a sesizat nefirescul situației, dar aceasta s-ar putea explica și prin faptul că era un cartier depopulat. Ionel nu mai avea pe nimeni din generația sa care să-l fi cunoscut la o altă vârstă. Tot felul de gânduri îi zburau prin cap ca o ventuză care îl trăgea în viitor.
Din interiorul apartamentului mama lui îl privea cu o intensitate aparte, ca și cum amândoi mergeau de mână să vorbească cu o persoană care prin tăcerea ei putea să vindece ceva ce nici ei nu știau.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu