Insecta

Au venit copiii mici și veseli în curtea mea. Nu erau chiar în curtea mea, era curtea unei mănăstiri, aflată într-o poiană, în vârful unui deal. Toată lumea e a mea. O grădină de copii necontaminați.
Când mă uit la ei mâinile mele se încrucișează pe sub coaste foarte strâns. Altcineva privește din spatele ochilor mei.
Degetele parcă mi se fracturează sub coaste. Materia mea, creierul în special e o supă care stă să eclozeze nebunia sau ceva pe acolo. Poate e lumina care o să resusciteze, sau o insectă cu picioare din antene lipicioase.
Să vină copiii aproape. Nebunia sănătoasă poate fi și blândă și dulce.
Ce va fi mâine va fi mâine.