În oraș sunt vreo trei sau patru duși cu sorcova. Dar cuminți, nu fac scandal. Doar unul își învârte haotic ochii în cap și scutură mâna stângă. Altul, iese pe balcon în fiecare zi, îl știu de 18 ani și se balansează de la stânga la dreapta. Ei mă salută ca pe unul de-al lor. Mă simt ca regele pescar. Unul a ridicat militărește brațul de la distanță. Nu știu cum îi cheamă. Sunt ca niște fantome, sunt dovada că lumea nu există.
După ce ies din câmpul vizual rămân cu impresia că mă urmărește ceva imaterial. Nu știu ce cred alții despre ei. Nu știu ce cred ei. Poate există o comunitate a celor defecți și liberi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu