22 decembrie 2010

Ca să nu uit, nu de-altceva, pentru ca atunci când mă voi pensiona de tot din vârsta prezentă să pot reciti completamente golit de substanţă aceste rânduri şi chiar aceste trăiri cum am privit după-amiază o mână de fotografii alb-negru cu un copil care locuit în viaţa mea, o să spun doar două lucruri despre ziua de azi. Doar două firmituri din povestea lui Hansel şi Gretel

1. Am luat masa cu Daniel şi mi-a citit din viitorul lui volum de poezie primul după 14 ani cu adevărat nou, mi-a recitat zeci de poezii cu o intonaţie caldă, vioaie, pe alocuri cu un soi de amăreală maiestuoasă. A citit şi nu se mai oprea şi mă întreba mai rezişti mon cher? Şi, recunosc că poezia nu e o poveste de seară ci o cutie de bomboane de ciocolată. Pot să spun cu mâna pe inimă că am fost răsfăţat prieteneşte şi poeticeşte. Un regal ca o transmisiune de la gură la ureche. Multe poezii cu rimă, în care mortea dansează pe masă. Epitaful mi-a plăcut mult.
2. M-am spovedit şi preotul a povestit din tinereţea lui, despre cum a fost chemat, de visul din biserica în care un copil dormea şi când s-a trezit i-a spus că se numeşte Luca şi că va face 5 ani de militărie, pentru ca pe urmă să fie chemat de dumnezeu. Lucruri care se sting în propria lui memorie, încet, mocnit şi totuşi le dă mai departe. La plecare i-am cerut binecuvântare să scriu, pentru că totuşi am simţit că omul care m-a îndemnat să fac lucrul acesta mi-a răspuns la o întrebare anterioară răspunsului.