Aşteptând să crească temperatura în cazanul pe lemne şi după ce m-am scărpinat puţin pe burtă fiindcă am avut o zi viscolită în care a trebuit pe deasupra să dau şi salarii altora, deşi toate aceste lucruri nu contează precum restul, m-am gândit să notez câte ceva despre întoarcerea amicului F de pe insula misterioasă. Trebuie să recunosc că am făcut ceva muncă de detectiv în ultima lună şi, trăgând nişte fire mai îndepărtate am reuşit să aflu cu aproximaţie chiar data la care îşi va face apariţia. Între altele mai adaug că sentimentul de frustare pentru dispariţia lui a fost în cele din urmă poleit de un soi de dor pentru că totuşi prietenia este o prezenţă spirituală. Un cântec la radio spunea că prieteni sunt cei care te lasă să îi ajuţi. Nu ştiu dacă aşa stau lucrurile între noi sau altfel, fiindcă o altă vorbă de duh, a lui Noica de data asta, spunea că niciodată nu se ştie sigur cine dă şi cine primeşte.
În orice caz, cu eterna lui teaşcă pe umăr, în faţa autogării din Suceava, m-am întâlnit cu F. Schimbat. Am aflat imediat că a fost în Nepal, a mers din sat în sat şi a dormit pe unde a apucat. Între timp i-a crescut o barbă de vreo 2 centimetri seamănă un pic cu Brad Pitt în filmul cu Tibetul, dar desigur într-o regie autohtonă. Eventual de Burdujeni. Sat. Dar aceasta nu este o ironie de fapt este o mare laudă. În afară de faptul că era răcit cobză pot să vă spun că se simţea în el – cât pot eu aprecia cu sensibilitatea mea de poet – o nesiguranţă bună pe care o asociez doar cu smerenia. Nu, nu era doar boala. După ce am mâncat o specialitate turcească şi am ţopăit din vorbă în vorbă am mers împreună la Mănăstirea Sfântul Ioan, la iniţiativa lui, unde cred că s-a dus în ideia să mulţumească creatorului pentru călătorie. Ce să mai spun, cred că doar atât de data asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu