Un film pe care nu l-am văzut niciodată dar retorica actorului care urla ragusit "I am mad as hell" pusă în contrapunct cu fineţea frumoasei Faye Dunaway mi s-a părut ceva sublim. De multă vreme.
Am şi eu revoltele mele, care sper să nu se fi stins de tot în tribul acesta. Şi să nu fie doar scrâşnirea dinţilor şi vorba lui Cioran "pricipiul demonic al suferinţei". Îmi amintesc că prin anul întâi, după ce pierdeam nopţile prin Golaniadă şi cântam legănându-ne braţele "ridică-te Ştefane", veneam în camera de cămin de la etajul 8 gălbuie la lumina insalubră a wolframului şi mâzgăleam zeci de pagini contra lui Iliescu, Bârlădeanu, Gherman şi restul...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu