joi, 2 decembrie 2010

peste ocean

Dragul meu prieten, mulţumesc pentru urări. Prin mila lui Dumnezeu toate sunt bune la noi, Ana are deja 6 luni şi acum, mai mult decât înainte, timpul zboară ca vântul: ajung acasă, mă bucur împreună cu copii vreo două ore după care e deja o nouă zi :-)
Sau poate că timpul stă şi noi îl traversăm grăbiţi.
Cristina şi-a găsit un nou contract şi a început din nou munca.
Uitasem starea asta minunată când te oglindeşti în ochii bebeluşului şi auzi gânguritul entuziast, atunci când te vede venind .. parcă primesc pe dată o valoare nouă pe care o simt în adâncul inimii şi despre care de asemenea ştiu că nu o merit şi că nu vine decât cu mărunta "participare a noastră" .. şi atunci abia, încep să intuiesc şi să adâncesc cu adevărat bucuria şi recunoştinţa darului minunat.
Frumos titlul cărţii tale .. nu am idee când voi avea ocazia să vin în România, e din ce în ce mai complicat să găsesc câteva ore libere darămite câteva zile :-( 
Dar mi-ar placea să o citesc să văd simbolul vazut de tine in spatele
numelui ales. 
Cât despre gandul tau de convertire sper să treci uşor peste ispita asta .. ai destule modele acasă cu adevarat excepţionale cărora eu personal le duc dorul aici (de exemplu ieri a fost ziua parintelui Arsenie Boca, părintele Stăniloaie .. mi-ai dat Filocaliile semnată,  de el mai ţii minte?) şi dacă nu ţi se par suficiente poţi să arunci o privire împrejur sau nu prea departe în istorie în spatiul ortodox (Sf Serafim de Sarov, Sf Nectarie, ucenicul lui, părintele Filotei Zevakos, etc). Cărţile şi autorii mei preferati .. asta dacă ai timp să citeşti câte ceva pe Internet: vietile sfintilor şi în particular Sf. Nicodim Aghioritul (Războiul Nevăzut), Serafim Rose (Viaţa după moarte), Sf Ignatie Briancianinov (Despre Inşelare) şi Pelerinul Rus.
Pâna la "scrisoarea" urmatoare .. când se va întampla aceea nu ştiu .. toate cele bune, multă sănatăte la întreaga familie şi Doamne ajută!
Dan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu