acesta este tribul nostru

într-o postarea anterioară peroram printre rânduri sau chiar făţiş despre familie şi porunca de nu ucide.
acum, nu contează cine a primit ori inventat decalogul dar are foarte mare importanţă cine îl respectă.
înainte de porunca a 6 a “să nu ucizi” este scris „cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău”.
aceste două porunci consecutive cred că sunt de aceeaşi importanţă.
a-ţi iubi ţara e foarte apropiat de a-ţi iubi părinţii.
ca să îţi iubeşti ţara trebuie mai întâi să fii conştinent că ai o ţară apoi trebuie să înţelegi că nu e un lucru mic – mu toate popoarele au una – iar spaţiul în care ne putem saluta în aceeaşi limbă este rodul milenar a celor care într-un fel sau altul ne-au fost odinioară părinţi, a celor care au oasele fărmicioase risipite pe dealuri.
ei sunt îngerii.
amintirile noastre sunt îngerii.
"omul este ceea ce îşi aminteşte despre el însuşi” - Nichita
dar sunt şi pe la noi ca şi aiurea destui care cred că lumea începe cu ei.
sunt destui urmaşi ai lui Cain măcinaţi de ura de sine.
sunt destui chiar şi printre cei culţi - ar trebui prin simplul fapt că mânuiesc o limbă în sensul de a oferi, să priceapă că acest lucru zideşte un spaţiu interior, vorba lui Felix Grande “lumea e un lucru care nu mă găseşte”, destui care detractează ş ponegresc.
nu ştiu dacă e bine sau rău dar a-ţi iubi tribul face parte din modelul meu de umanitate nu are nici o legătură cu political correctness sau altele.
e ceva simplu, implicit, păstrat în mine de generaţii.