Aici nu e târziu

Pe acest povârniș mi-am zdrelit genunchii. Asta a fost. Acum e de ajuns o privire semnificativă ca să schimb tabără, printre cețuri.
Niciodată nu-i prea târziu - o privire care îți smulge inima - și ne întoarcem în noapte. Nu trebuie să explic nimănui, nu trebuie să mă prezint nimănui și cel mai mult - nu trebuie să mă hrănească nimeni.
De unde atâta nesiguranță?
Prea mult am crezut crezut că iubirea e o masă întinsă. O dorință salvatoare. Și-odată cu îmbucăturile îți mâncam mâinile.
Mâinile tale ca o două crizanteme galbene.
O privire îmi smulge inima și o duce acolo unde guvernează cea mai feerică spaimă, zăpada înmugurește și nesiguranța e o avalanșă. Ultima suflare.

Asta a fost cea mai mare frică: eu.