Urcând dealul mă gândeam la evoluția percepției mele asupra bărbatului. E drept că a scăzut populația țării, dar au scăzut și mai semnificativ bărbații, care oricum erau minoritari. Au dispărut cultural cei care ar fi putut fi. Mai văd câte un bătrân, ca un stejar cu un trunchi mare și o față brazdată și-mi spun: ce om! Modele pe cale de dispariție. Poate era bun comunismul că interzicea pornografia. Sau o limita. Nu va îndrăzni nimeni să facă un studiu despre ascensiunea fătălăilor. Au douăzeci de ani și nu le trebuie prietenă. Nu se gândesc că ar trebui să producă ceva în afară de emanațiile eului. La patruzeci de ani stau cu mama. Munca nu e de nasul lor. E prea repetitivă, le-ar schimba stilul. Stau în casă pe telefon, fac o labă, li se lasă coaiele probabil și sunt foarte exigenți pe stradă. Se uită după plastic. Merg la sală dar nu ridică un scaun. Pufăie și degustă vinuri scumpe. Acuma, nu am treabă cu ce face fiecare în viața lui. Mă deranjează doar că nu mai găsești oameni care să dorească să facă ceva. Să-și câștige existența, cum se spunea. Mulți bătrâni, parcă trăiesc într-o lume epuizată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu