Ciprian

Într-un an am găsit un zidar, Ciprian. Avea cam 35 de ani, o nevastă infertilă și un bmw ponosit din care își extrăgea sculele. Mă privea cu o privire vulpească, ceva în genul am mai văzut eu de ăștia ca tine. Eu, nu. Mă cântarea. De fiecare dată îmi spunea că nu mai sunt oameni și trebuie să cer un preț mai mare. El, era plătit foarte bine pentru că își mai adusese un cumătru, Vali, care venise cu taică-su și făcuseră echipă. Nu prea aveam cum schimba din mers lucrurile, mi-a prins slăbiciunea și a vrut bani la lucrare nu ca angajat. Asta e. Am acceptat. Vali era exact opusul - un om simplu și când se uita la mine mă gândeam că se smiorcăie. El de fapt era vioara întâi la zidit. Eu aveam rolul să vând lucrarea dar era cu cărămidă mea și făcuseră risipă. Zidurile nu ieșiseră chiar drepte. Prețul era stabilit printr-un contract cu fonduri europene și nu se putea actualiza. Într-o zi mă sui în bmwul lui Ciprian, că era zi de plată, îi răsfoiesc banii și după se lasă o mică tăcere. Atunci mă întreabă: -Domnu Dan, cu poezia se câștigă bine? Am rămas ca la dentist. Am înțeles imediat că se interesase despre mine pe Google. De asta mă privea așa. I-am spus că nu prea se câștigă. E multă manoperă. Mi-a spus că vrea să încerce și el. Nu l-am încurajat. Dimpotrivă. I-am zis: Uită-te la zidurile tale. Când o să vezi țipetele care ies din ele, atunci să scrii. De atunci s-a uitat la mine ca și cum i-am captat atenția. N-a mai durat mult și a plecat.