Să fiu umilit să mă iau de păr și să-mi bag capul în butoiul cu apă până ies toate bulele și ochii înoată ca doi peștișori. Să fiu un bob de nisip în canalizare. Și de acolo să mă ridic cu o ură nevinovată. Năpraznică.
Să inspir o teamă ultrareligioasă. Să tremure cartierul, să mi se spună neiertătorul ca în melodia lui Metallica. Să nu am nevoie de mâini sau picioare. Să fiu creierul care își stăpânește urletul. Și urletul meu înfundat să vibreze în jumătate de țară.
Să fiu pândit cum trec printre blocuri cu mașina mea metalizată - ca o spinare groasă de șarpe.
Dacă trebuie o să-i plătesc să tremure. O să le mănânc femeile dacă nu se supun - produs crud uscat.
Am poftă să fac ceva să spun ceva care să mă scoată din minți și să stârnească oprobiul public total.
Ceva eroic care să îmi descopere natura. Să merg pe drumul dezumanizarii (Fyodor ar fi înțeles) până când pe culmea smereniei bobul de grâu va crăpa și voi afla lumina cea adevărată.
Am chef să unesc cele două jumătăți - frica și dragostea într-o încleștare din care blândețea va ieși victorioasă ca o mamă.
Vreau o dată pentru totdeauna.
Am chef de o pace pe care nimeni să nu mi-o mai tulbure niciodată.
Am chef de o pace pe care nimeni să nu mi-o mai tulbure niciodată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu