Lorena

Când intram în biroul tău eram surescitat. Poeziile scrise mic cu pixul pe pereții albi de gips erau niște guri de pușcă. Un imbold, un trăgaci, mă chinuia, îmi venea să mă apropii de versuri să văd dacă fumegă.
Extrem de ciudat - scris pe pereți mai văzusem doar prin wc-uri.
Dar stăteam țeapăn lângă biroul de stejar și debitam inepții. Odată te-am întrebat ce poet preferi și mi-ai spus: Blaga. Eu cred că am zis: uau. De fapt, pentru mine toți poeții mari erau o nebuloasă.

Mai târziu am fost la o lansare de carte. Cartea ta. O carte serioasă și cam lacrimogenă. After party a fost grozav. Atâta mâncare și băutură n-am mai văzut la alte lansări. Se formaseră grupulețe. Un cetățean m-a întrebat despre boală. Nu am știut ce să-i spun. Altul susținea că ai fost o muză.
Aveai pupilele mărite că și cum ți-ai fi pus ceva în ochi, sau erau emoțiile.

Asta nu aș fi vrut să spun. Am venit special sa te văd. Am stat singur cu tine preț de vreo 10 minute. Erai așa de senină! Nimic apăsător. Îmi venea să-ți zic că moartă îți stă bine. Chipul tău era fericit. Liniștea era atât de bună! Mă gândeam dacă poți să mă vezi, dacă ești prezentă. Trupul tău palid părea poezia supremă. O secundă m-am gândit să-ți ridic puțin fusta să te fac să râzi. Of. M-am dus pe urmă la americanu și mi-am îndesat 3 beri.