joi, 29 decembrie 2011

astă seară dansăm în familie

29 decembre, un an de la începutul mileniului trei după Iisus Cristos şi o mansardă luminată sărăcăcios în care se adună o seamă de oameni de vârste incerte cu frunţile ca într-un tablou de Rembrandt, sub un tavan înclinat, ca nişte şoricei sub divanul celest.
ce adună oamenii în afară de foame şi faimă ?
protagoniştii sunt un soi de balerini ai cuvintelor aflaţi într-o tresărire din vis.
câteva beri, un fum de ţigară învelind totul ca o plapumă violet.
o fată frumoasă cu nas acvilin şi o privire ingenuă, cuvinte sărăcăcioase,
of, doctori, reţeta mea e o bancnotă albă! lume cherchelită, trasoare, ipoteze şi unul chel care vorbeşte pe lângă orice subiect.
a citit Claudiu Dobre, Paul Mihalache, George Serediuc, subsemnatul şi Florin Prodan. câştigul acestei seri a fost întâlnirea noastră a celor care nu ne-am găsit locul, a celor rebeli şi pasionaţi, de un dezinteres strigător la cer.
câteva beri, Constantin Arcu, Sabina Fânaru, artişti plastici, un chitarist drag, Nicu Marcu, Sagy, pardoseala din lemn de brad înegrită, fiindcă reţeta mea e o bancnotă albă.

luni, 26 decembrie 2011

alte insule

lumea de la televizor nu-şi mai trage sufletul
în fiecare an altă tehnologie
alţi zgârie nori alte insule în golf
tot mai departe de zona aceea cu meri

de altfel mi se par
tot mai opaci pereţii borcanului în care stau
cu bătrâneţea mea deloc originală
dar ăsta e un avantaj fără ascendent

alte trenuri tot mai mulţi musulmani sau africani
tot mai multe case scoase la licitaţie
infirmiere prea mulţi oameni din care cineva
a extras cărămizile esenţiale

prea mulţi vecini deşi eu stau între două dealuri
aştepând potopul sau altă revărsare
aşteptând poştaşul cu teaşca lui din piele uzată
să-mi aducă o ramură albă de măslin.

luni, 19 decembrie 2011

porumbelul vişiniu

dincolo de noi se întindea o pajişte pe care copacii
ar fi putut să prindă rădăcini sau ar fi fost posibilă o moarte
colectivă determinată de o ploaie de săgeţi
sau de ce nu să se sărute doi îndrăgostiţi lângă un han

iar soarele să poarte o haină largă sau să nu fie altceva
decât o fereastră mică de baie prin care să se poată
zări un acoperiş de tablă în aşteptarea unei mirări iar
porumbelul vişiniu să umple cerul cu un cârâit moale şi rugător.

harima ginga

în aceste zile în care  spargem nuci şi alegem miezul
şi pe sub cămaşă ne curge un fel de plumb topit ca un frison
sunt poate ultimele înaintea ninsorii
înainte ca cerbul să se întindă pe câmpia cu  maci din propria
lui imaginaţie precum renunţarea. e şi înfrângerea
un soi de artizan dezirabil o cutie toracică numai bună
pentru ochiul furtunii şi acolo precum vă spuneam dragii mei
ea stă la fereastră lângă masa pe care stau risipite câteva nuci
şi are privirea aceea prin care ura a trecut uşor
precum umbra nopţii în ungherele şi pe după dulapuri.

miercuri, 14 decembrie 2011

te iubesc

trec mai departe închid ochii şi trec mai departe
(şi Hitler vegetarianul întorcea capul sau Pol Pot)
nu e alb nu e negru nu e nimic poetic (scuturaţi-vă) ci doar
emoţia şi încrederea oarbă care trece pe lângă lucruri
ca un fel de unică religie acceptabilă trec mai departe
fără punct fără virgulă  fără sincope sau idealuri (din păcate)
onest şi brutal şi egal cu râsul fără oprelişti a mamelor
în faţa sălaşului vieţii (priviţi-le îndoiala)
pe lângă mârlăniile inefabile ca o decurajare insidioasă
ca un pas înainte ştiind că o epilepsie poate însemna
totul sau nimic da trec mai departe zdrenţuit da

trec mai departe umil şi orb egal cu
vârsta aceasta din miezul căreia vă scriu înaintea oricărei
apocalipse trec mai departe ca un profet insignifiant
ca şi cum aş scrie cu o ură neţărmurită
te iubesc te iubesc te iubesc te iubesc pe un ecran infinit
fără nicio repetiţie ci numai cu intensitatea unui sunet
precum vibraţia corzii arcaşului aş vrea să trec mai departe nu
neapărat câştigând ori nevinovat ci doar să trec
mai departe în felul lui Scarlet O`Hara printr-un somn
binefăcător şi deloc insistent să trec mai departe
precum concreteţea neştiutoare care precede copilăria.

joi, 8 decembrie 2011

scrisori

am avut 12 scrisori de dragoste 
câteva transcrise
pe o hârtie spaniolă 
cu urme de trandafir
acum 
e de la sine înţeles 
mi-ar fi trebuit foarte mult.

miercuri, 7 decembrie 2011

te uită decembre

                                     lui Victor O. Rusu


luna este în nori nu am nicio veste şi
niciun cuvânt nu vindecă

dar încerc să mă curăţ de teamă să
întind braţele şi să dorm pe marginea unei răni

lângă un râu tulburător fiindcă seamănă
cu un lanţ care uneşte o clădire cu alta

şi totuşi idealul meu era să trăiesc
în armonie cu mine însumi şi cu semenii

dar luna este în nori nu am nicio veste
moartea e un vânt care suferă şi

niciun cuvânt nu vindecă.

luni, 5 decembrie 2011

karawane

când stai mai mult încăperea capătă un soi de patină
de parcă ochii blânzi ar fi o palmă aspră sau nişte struguri
de neînţeles care tremură într-un echilibru aerian ca de
libelulă un altfel de miros de umbră condensată fiindcă

timpul devine concret abia atunci când nu-ţi mai aminteşti
şi eşti un obelisc înfipt în cer sau nişte braţe arse precum
lucrurile care păreau nu demult uşor de dorit uneori îmi spun
că unii dintre noi nu se pot schimba nici în ruptul capului

nu se poate face nimic şi începe să miroasă-a gutui ca şi cum
am sta la aceeaşi masă şi unul dintre noi ar plânge
sau unul dintre noi ar fi luat de vânt sau ar deveni stringent
ca unul dintre noi să se nască din nou la nesfârşit.

duminică, 27 noiembrie 2011

încercare

nu am mai scris un poem de două săptămâni
şi ceva mă făceau să-mi revin
ziua de mâine o târâi ca un picior viermănos
ca un lanţ care porneşte din piept

Aurora susţine că lumea nu s-a schimbat doar
ochii mei au o stafie ca un halat albastru sub care
ghemuit suferă un tânăr sau un mort
nefinisat ceea ce îmi pare acum acelaşi lucru.

miercuri, 23 noiembrie 2011

un dor

cât ar conta pentru cineva  că în locul acela am întâlnit-o 
pe Marta coborând aleea şi că ea a tresărit de parcă 
ne-am fi recunoscut după câteva veacuri de parcă pe dosul 
oglinzii negreala ar fi cedat în faţa unor palide transparenţe 


(tatăl ei de altfel mă asistase la naştere) 


şi că toate acestea sunt legate strâns de gâtul meu
ca un bolovan tăios cu care mă îndes în tulburea noapte cu 
aceeaşi timiditate amestecată cu parfum de trandafiri
cu aceeaşi carne fericită pe oasele veştede?

marți, 22 noiembrie 2011

zunbada

la masa de lemn a ponositei taverne acolo
pe unde îşi făcea veacul domnul Eminovici de loc din ţara 
paielor astăzi stau aşezate  trei fete care pufăie
din ţigările lor albe un fanar ingenuu nişte păsări
le intră-n obraz ca o miopie moale

un pictor chel şi cu barbă (Vasilian) pus pe şotii
sau înţelepciune sau pe un şevalet infinit sau
pe un scaun fierbinte pleacă poate
îl urmează pe fiul care se duce şi el să se întâlnească
cu Zamolxis sau Zoroastru e ceaţă 

în cer omul este aruncat ca un zar peste
vânturi peste străzi lăturalnice peste gândurile sale
sau în tot felul de sufragerii dulci şi încăpătoare
nici un miracol nu cunoaşte iertarea bunului singuratic când
mai încolo la o altă masă o bătrână  ca un psalm negru 
decupează inima de prin documentele haosului.

joi, 17 noiembrie 2011

jolifanto

nu e vorba de mine când mă refer la trupul
indescifrabil transmis ca un singur gest
de uriaşul cu un ochi rece şi unul cald
ci despre pasărea care clatină uşor din cap

ca şi cum un deţinut s-ar lovi de marginile luminate
ale coridorului cu noaptea de faţă aici
e vorba de tăgăduire de ceaţă de capetele copiilor
răsturnate prin şanţuri

aici mai degrabă comemorăm curajul sau credinţa
în faţa urletului solar atât de onest de binedispus
binefacerile durerii şi dansul scheletului intraductibil 

aici vorbim despre cântecul care ia locul singurătăţii
când ploaia pătrunde câmpia înnegurată
şi femeile ies la margine ca să admire în taină tristeţea.

miercuri, 16 noiembrie 2011

Hej tatta gorem

Desigur e un fapt arhicunoscut că simpatica împăcarea cu tine
însuţi prodigioasă ca un fel de ulei peste valuri este trecută
de unii la capitolul stagiu spiritual cum se întâmplă de altfel şi 
cu bucătăria mediteraneană atunci când te încumeţi s-o faci ca

La carte cu salata ondulată stivuită pe masă. e ca şi cum
legenda nu mai are însemnătate rozariul se rupe şi bilele
se împrăştie pe podea iar orele se destrămă ca o pânză
în măduva ei e ca şi cum roata ar rămâne goală ca o femeie  

Cu o vâsla ruptă sau ca amintirea unui suflet stins e ca şi cum
suflul acela despre care se crede că deşiră întreaga
poveste ar clătina din cap sau poate din ceva inimaginabil ca
un scrânciob deasupra frumoaselor stele ar încerca să ia cuvântul.

duminică, 6 noiembrie 2011

blago bung

ar fi o variantă să-i spun dimineţii păstrează-ţi darurile
să fac o mişcare asemănătoare cu cea a dirijorului la sfârşit
când coseşte sunetul amplu ca pe ultimul visător
ca pe ultima lance ruptă într-o reţea neuronală

cu grija istoria şi toate chipurile acestea cu care dansez
zi de zi zi şi noapte tot mai departe de trupul meu
şi muceda inimă de ochii noştri ca două plăgi deschise înspre
abatoarele lumii ar fi o soluţie să aflu un loc sau o rugăciune

sau o poveste în care oraşul să aibă alt viitor decât
râsetele adolescenţilor şi lumina cernută a candelabrelor umede.

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

habla horem

şi totuşi va trebui să mă ridic deasupra patriei
a stejarilor pitici şi viţei de vie deasupra familiei şi chiar
deasupra meselor cu mucuri de ţigară strivite-n scrumieră
va trebui să privesc dintr-o parte luciul de apă

şinele de cale ferată va trebui nemijlocit să ajung teafăr
la liniştea lucrurilor şi aripile drăgăstoase ale serafimilor
la andrelele şi ghemul de lână la cărţile gălbui cu degetele
uscate va trebui să privesc pe deasupra sau dincolo.

vineri, 4 noiembrie 2011

egiga goramen

                                                                    poetului trac


într-o zi în aparenţă ca toate celelalte am început să număr
inimile curate şi vă asigur nu e deloc o intreprindere uşoară
atunci când te plimbi seara prin ceaţa lampioanelor
de odinioară această activitate îţi ia ceva din suflu în special
când urci şi te gândeşti la privirile celor tineri la războaie
râsete foamete la pornografia care curge ca o lavă
îmbibată cu grija de a plăti aerul pâna la ultima centimă
lăsaţi-mă în pace ! striga un nebun într-o carte

şi am început să simt cum dispare oraşul mânăstirile devin
ultimele falange de piatră deşertul îmi înghite coliba vâslesc
şi dorm mă trezesc iar apoi vâslesc pe o galeră lucidă
ar trebui să fac o fotografie ca să pot numără ceva din vortexul
cioburilor care mă zgârie dar eu nu sunt un beţiv violent
umblu după o inimă curată iar uneori aş vrea să dau peste o carte 
care să mă spele ca plânsul în hohote ca mână întinsă de  
abatele Faria după nu mai reţin câţi ani de săpături istovitoare.


sâmbătă, 29 octombrie 2011

va ieşi la noapte un fluture

a nu fi mort deocamdată nu mi se pare
ceva pe care poţi să te bazezi e ca şi cum
ai inventa cărări prin casă sau ai bodogăni socotind
astea un semn de inspiraţie sau
o ieşire spre libertatea azurie nu e nici o speranţă

în acest trup împletit cu durere cum spune poetul
în orbirea unei istorii de faţă 
pământul întreg pare a fi o cămilă care se scutură
de o tristeţe groasă 
e ca şi cum va ieşi la noapte un fluture.

joi, 27 octombrie 2011

aşa voi sfârşi, binecuvântând noaptea

scriind  aceste rânduri ca pe o nouă încercare de a tăcea
voi aduce aminte cititorului de palmele cu degete lungi
ca nişte alteţe regale neînţelese dar anonime şi oricum
(din păcate) pe cale de dispariţie

în spatele cărora stau alte şi alte palme care mângâie
sau presează lutul timid ca pe o pisică ce toarce din teamă
(fiindcă totuşi ne cunoaştem de prea puţină vreme)
de cele câteva scânduri cu ochii plini de cuvintele negre

voi reaminti dealurilor de toate cele bune ale noastre
livada va regăsi cu uşurinţă un prieten sau un suflet mai mic
aleile vor tânji după frunzele tari ale plopilor
poate după viorile năpădite cu totul de iarba mulatră.

joi, 20 octombrie 2011

ca şi cum ea ar aştepta

tot ce am acumulat – era expresia asta înainte
câd te întreba cât ai dat pe aia sau ailaltă – este
că bate vântul,

la o masă o femeie bea dintr-un pahar
un lichid galben oranj un altul merge ca şi cum ea
ar aştepta

iar în suflet am un nor stors 
o bătrână care stă zâmbitoare picior peste picior.

sâmbătă, 15 octombrie 2011

locul

mi-am găsit locul între iluzii
de prin vastele gări
şi eleganţa valizelor am pornit
spre imensele vânturi

este o insulă care fluieră
ca destinul
mai mult decât toate amintirile
foşnitoare sau aşa mi se pare

un cântecel suficient un resort
fericit şi ce noroc
că viaţa e un şiret pe care-l înnozi
doar de câteva ori!

vineri, 14 octombrie 2011

după noapte

primul lucru dimineaţa orbesc
e prima acţiune sinceră
mecanică
un comutator presat şi
sunt într-o barcă

oamenii au braţele lungi
se piaptănă pe întuneric
păşesc pe ceva moale
un fel de capcană în devenire
un soi de credinţă
sau de burghiu

eu nu sunt cu nimic diferit am
momente
braţele julite
şi câteva aşchii într-un dulap.

personal

ar trebuie să fiu bucuros
că mai sunt şi alţii
care văd ca şi mine.

nu sunt
bradul zvelt din preajma norilor storşi
în faţa
acestei respiraţii
ca un fel de oferire de duh
pe trotuare stâlpi
(dar şi în apartamentele colbuite)

unii dintre prietenii mei
fac versuri
pentru omorât
pisicile din sacul de cânepă
pentru albit noroiul
sau pentru fotoliu şi timpan.

eu
bucurându-mă de plapuma anonimatului
ca de eşecul suprem
ca de o duşcă de wisky de calitate
stau în lumina tăioasă
parcă înfometat.

miercuri, 12 octombrie 2011

vorbind cu ei


atât mai rămâne probabil în aerul rece
(cu excepţia palmelor galbene
care planează spre negru cu intenţia vădită
de a împinge o uşă - străvechea uşă)

un om întors pe o parte
aflat într-o stare aparent melancolică dar care
s-ar încadra mult mai bine la nemânie

un om cu ochii deschişi
exact cât pentru o lacrimă
închis într-o cameră de motel împreună
cu părinţii copiii (şi tusea lor seacă) bunicii
şi toate păcatele solului rece

cu toată blândeţea din vârful brazilor
grizonarea bazaltului atât şi o apă lină care
se strecoară ca o regulă nouă pe sub toată lumea
şi toate cuvintele
ca o palmă galbenă care împinge o uşă.

sâmbătă, 8 octombrie 2011

dragostea mea

în munţi am trecut printre rafale de ceaţă împreună
cu fecioara se însera şi ea se uita stăruitor puţin miop
şi am început să simt în noapte nu mai departe
de nasul maşinii un convoi de şerpaşi urcând alături

cu o puritate rarefiată ca o inflexiune a vocii precum
poate doar ochii ei ar fi fost dacă i-aş mai fi putut vedea
dar era noapte ca în filmele cu Bette Davis punch şi toate
păreau scăpate ca nişte zaruri într-o găleată pe o stradă

unde am locuit ca un diamant fără nici un prieten doar
cu un corp alb din care ieşeau intempestiv furunculi
fiindcă e uşor să-ţi pierzi frumuseţea sau spiritul

de îmbrăţişare căldura pe care o afli ciudat în faţa unui bol
de salată sau a unui morman de lemne umede
şi am reluat legătura fără prea multe nazuri sau menajamente.

vineri, 30 septembrie 2011

ca un fluviu

alte gânduri pe trotuare cerul noros şi o privire în sus spre
fereastra aceea pe o găseşti în camera umedă
şi rece dar ea nu este deloc o femeie despre care cineva
ar putea afirma că e o persoană agresivă cu pleoapele ei rotunde
cum au unii peste ochi un fel de haină subţire dar care
împrăştie involuntar un parfum de blândeţe sau de uscăciune
şi echilibru ea care acum întoarce o pagină cu aceeaşi suspiciune
în faţa propoziţiilor în faţa acestor monştri discreţi de care ar trebui
uneori să ne ruşinăm fiindcă nu au nimic mat nici o formă
mai mult decât izbăvirea alte gânduri şi o fereastră rotundă
ca o ţeavă de carabină trecând printr-un lan de tristeţe sau de oameni
culcaţi într-un somn al umbrei şi marginii 
împreună cu aceste cuvinte grele şi aproape absurde
cum ar fi nădejdea şi altele dar ea răsfoieşte o carte aproape pietrificată
ca un far al nefericirii ca o poartă a obiceiurilor casnice ca un fluviu.

miercuri, 21 septembrie 2011

you again

dar poate că Dumnezeul meu va deschide o uşă
mă va face iar să plâng ca şi cum am fi împreună mă va arunca
într-un echilibru în care pereţii nu mai sunt de cenuşă
ne vom strânge în braţe ca şi cum din piept ar ieşi cuvintele.

luni, 19 septembrie 2011

urgenţe

trecând pe la pediatrie cu nişte analize şi o reţetă
am aşteptat la uşă şi am ascultat involuntar plânsetul viguros
al un copil din care se rupea ceva pătrunzător
nu aveam cum să-l văd şi am simţit că nu sunt singur aici
mai este cineva care aşteaptă
şi am simţit cât de bun a fost sufletul meu mic
sau că era cât muntele fermecat ca şi
respectului pe care-l purtam lumii - de aceea
nu eram singur ci înconjurat cu pritenie –
am dat rotocoale cu ochii prin sala de aşteptare
o mamă cu părul vopsit înspicat cu fruntea şi pomeţii ascetici
îşi împingea fetiţa să meargă trei paşi înainte trei înapoi
ca într-un port o bărcuţă îşi căuta şi ea probabil sufletul mic
sau înalt îi făcea plăcere un băiat de vreo 12 ani se ţinea
cu mâna stângă de splină avea o privire de viitor bărbat
uşor zeflemitor sau îngăduitor cu un viitor neguros
poate strânsese cartofii blugii îi erau scurţi
unii intrau grăbiţi şi intrau cu un soi de indiferenţă de sticlă
cu un soi de absenţă a lor înşile
m-am gândit la câteva peisaje la casele din Reghin una
era de vânzare şi la drumul
sinuos spre Poiana Negri mi-am făcut puţină autocritică
şi până la urmă am intrat mulţumitor din tot sufletul
am primit ceea ce aşteptam într-un melanj de neon cu albastru
epoxidic zarvă şi foarte multă incertitudine.

sâmbătă, 17 septembrie 2011

armata de teracotă

şi anglia a ajuns precum un săpun aşezat între haine după
o vreme apar nişte vinişoare subţiri din care parfumul
s-a dus precum o undă radio spre o ureche blajină de elefant 
precum lumea descrisă de mama cu privirea ei mută

şi impunătoare cum era şi domnul acela care fusese
pilot de formula 1 pe la începuturi şi avea o vorbire limpede
cum învăţam la şcoală sau bănuiam că a existat aievea
din my fair lady cu nişte mâini viguroase cu râme conturate pe ele

cum ţinea el degetele ca o cupă din care cineva ar putea să bea
lichidul miraculos şi verdele copacilor din românia pictat
de martirii închisorilor cu un miros jilav de tencuială lună
şi sânge sub unghii şi tuse s-a dus precum un cântec

de maria tănase precum o fotografie cu o căprioară din profil
şi nici un fiu după ce au venit alţii care s-au ferit să descopere
aceste bordeie până când nu vor ajunge o armată de teracotă

sau un astronaut din antichitate şi acest parfum
precum amintirea primăverii bătând în sângele meu pământiu
cu nişte călcâie de căluşari cu spinarea dreaptă a celui jertfit.

luni, 12 septembrie 2011

devreme

cu faţa la perete cu mâna flexată şi pumnul deschis
într-o imitaţie a renunţării sub ceafă cu o carte atârnată venind parcă
de sus 
din profil cu aerul secătuit care întoarce alte pagini cu o mie de lucruri
şi nimicul care se scurge din motorul unei camionete în toamnă

cu o mie de fundiţe roz morminte licheni şi scârţâit de ţeavă 
pătrată
cu un eroism al intimităţii şi al şoaptelor cărămizii
cu speranţa ilogică pe undeva că ar putea să însemne ceva
şi tropotul cailor trişti la graniţa dintre imaginaţie şi dimineaţă.

marți, 6 septembrie 2011

egalităţi

ca un rotund întunecat
care se întrevede în spatele corzilor
şi nu spune nimic
ca o garoafă aflată în prima ei zi galbenă
ca ţiuitul greierelui de mătase
printre coloanele pietroase
în care gândul se amestecă cu imaginea
şi uitarea
ca un autobuz gol urcând
pe o şosea nesigură sau o destinaţie
ca o mănuşă desperecheată
în hol pe scaunul de paie
împreună cu o legătură de chei oarbe
ca o uşă deschisă spre un interior cu vânt
şi stropi ca un abajur
în care rugăciunea pâlpâie
cu ghearele egale cu neputinţa
şi arzătoare ca un fel de lună
cu tendoanele rupte
ca şi cum copilăria ar fi în totalitate 
o rană exactă
în care intră şi ies nişte gândaci
la fel de suavi ca speranţa
peste margine
ca rotundul întunecat din spatele unui cântec
precum ultimul prieten
aflat între el însuşi şi o întrebare
sau un clopot de bronz
ca un muget de bucium
plecat să întâlnească ultimul bour
ca un telefon agăţat
de nişte cuvinte vărsate dintr-o carte
împreună cu un praf invizibil
ca râsul ondulat a lui Ingrid Bergman 
în Casablanca
în faţa ventilatoarelor
ca o iscălitură din care lipseşte persoana
şi florile cresc pe marginea drumului.

duminică, 4 septembrie 2011

în căutarea lui Sică

dacă ai înţelege tu Sică predilecţia mea pentru penumbre pentru
şuviţele de seară sau mozaicurile romane care
au fost de la bun început fărmiţate deja amintiri fuioare
pentru fumul alb care se ridică toamna ca o tâmplă de elefant 
pentru greutatea palmei măcar tu care ai avut acea licărire
ca un somn hrănitor un sirop răbdare pe canapeaua cu aer văduv
pentru harul de a nu fi întâlnit oglinzi care să tresară pe stradă

pentru hoţii de biciclete şi aburul cu formă de surâs de lebădă
într-o confuzie mai mult decât omenească precum aceea a dorului
diluat care ne leagă din lipsă de spaţiu de un aparatament de bloc
zgrumţuros în care unii dădeau petreceri şi ca un făcut era mereu
un dormitor pentru pus capul pe mâini iar tu îmbrăcat în sacoul reiat
când totul semăna cu coroana de spini a tuturor chipurilor
ca un albastru de Prusia împrejmuit cu dansurile ieşite parcă din

penumbrele viitoare ca buzele crăpate ale madonei renascentiste.

sâmbătă, 3 septembrie 2011

grup de oameni în mişcare

şi mersul trădează - ca o luminescenţă -  un anume izvor
de parcă pământul ar avea o moliciune doar de el înţeleasă a distanţei
a foamei - a privirilor ascunse sau zarurilor
ca un ştiulete de porumb într-o mătase e ca şi cum ai privi lumea
cu mortul la tine dintr-o corabie albă şi somnambulă iertător
şi oamenii ar râde ca un bulgăre prietenos care se tot duce spre
valea lucrurilor şlefuite spre înţelegerea aceea nedezminţită care urmează
vârsta ca o umbră lunguiaţă în care oamenii sunt mari şi plini de încredere
sau egali cu propriul mister, ei şi până la urmă ajungi să despachetezi
ca un balon cald care se tot ridică spre nişte stavile în care pieptul devine
o barieră mohorâtă sau un cer asasin ca o lipsă a unui ceva
care poate că este tocmai partea cea bună şi mergi şi mergi până când
lumea nu se mai reprezintă e mică şi numai buruienile sunt tari şi înalte.

miercuri, 24 august 2011

vreme de beţie sau întoarcerea cavalerului Epsilon

este lungă aleea până la sticla de cutty sau pişcătura roză
de tânţar doar astfel poţi să ajungi la cer fără repercursiuni
totul e să ai un dram de bun simţ să fii scurt
şi să ştii să dai cu pumnul în cea mai securizată singurătate
cum a făcut Bute în faţa a 4 virgulă cinci bulioane de spectatori
cu privirea aceea de sticlă rugătoare cum a fost cea
a celori dragi mie, ingenui, în frunte cu Elena Udrea
cea lisă şi a tuturor românilor mei cu care – apropos - o fi
cacofonie - eram aşa de bine unit pe vremea lui Ceauşescu
de fapt asta nu e politică e vorba doar întâlnirea un om 
care se învârte pe canapea ca uşa în balama - iată o metafora biblică  sau
prima dictatură mai cultă - fiindcă iei bani şi alergi cu separatorul
de 400 A în braţe iei bani şi poţi să te îndrăgosteşti să desvălui
să speli maşina să te gândeşti frumos ca de la o distanţă
apreciabilă care de fapt se cheamă respect amestecat cu lumină
la M precum şi la unele autorităţi dar sticla de cutty şi orbirea
sunt bune şi ura asta de sine pe care unii o mai numesc spirit
civic creează - sper că se scrie cu 2 de e - în mine o imagine 
a libertăţii nu degeaba avem atâtea canale şi atâtea iluzii cum ar fi
copii pe care îi hrănim cu dragostea de fiecare zi ca şi cu o pâine 
cu conturile blocate şi e o cale lugă până la linişte o cale totuşi de curaj.

marți, 23 august 2011

Alin în căutarea sănătăţii

de fiecare dată când pornesc un poem – grozav că nu am trecut
la nuvele sau romane – îmi amintesc fără să ştiu de spusele mamei
despre cum să mă port: prima impresie pe care o faci 
oamenilor este una foarte bună, totul e să o duci până la capăt
aşa intru în cameră dar asta se petrece abia după ce
planetele se aliniază fiindcă ştiţi la fel de bine că universul este o hârcă
pe cale să pocnească să i se rupă codiţa  şi să cadă în uitare de tot
şi mă gândesc amuzat la ce înseamnă pentru o femeie tânără
să-şi frece părul cu un prosop flauşat de bumbac sau cum arată după
una cheală cu genele lungi şi apoi mai este visul acela pe care sigur
nu l-am mai povestit cu gardul cu ochiurile moi pe care mă caţăr de zor
cu fiecare somn s-ar părea că aceasta era semnificaţia exactă
şi cu imaginea tuturor oamenilor vii şi morţi după mine într-o procesiune
în care am vrea să cântăm un aleluia destul de ritmat la care Dumnezeu
să nu se uite câş ba dimpotrivă să ne ajute să nu exagerăm
decât cu vreun nepot sau doi apoi să mai scoatem de la naftalină vreo
ladă cu mirosul acela de îmbâcsit atât de fain şi fără nimic planetar deşi
există destul de multe lucruri de ambele părţi ce nu le mai socotim 
ale noastre aşa că frumosul sau urâtul pot fi destul de nerelevante.

sâmbătă, 20 august 2011

drum de august

pe 19 august piticul cu mustaţă din piaţă
a căscat a desfăcut braţele cu degetele boante spre capăt
şi apoi s-a autoîmbrăţişat ca un rockstar era vesel
s-au urnit două osii pe undeva iar berzele cu mare cu mic
au pornit ţinându-se de aer ca de nişte pereţi uşor întrebătoare
pe o foaie neîncepută la vale printre arborii albi din cer
ca şi cum ceea consideram aprioric ca fiind nesigur
ar fi de-acuma precis acea inimă incertă impulsul speranţa
roşeala obrazului acea căldură promisă sau memorie sau
sâmbure de cireaşă cu totul fotografiat în sertare pe 19 august
tata s-a gândit la mama Ioana s-a întins după o ţigară
şi a lăsat o amprentă a fost un fel de căldură în care frunzele
au păşit spre o moliciune de fruct
cu o certitudine de pahar plin şi înclinat spre buzele aurului
în care clipa sau foşnetul cântăresc exact cât umbra.

vineri, 19 august 2011

aproape până la capăt

câteodată în camera cărţilor se lasă câte o jumătate de linişte
ca un fulg descumpănit sau un bolnav închipuit pe marginea patului
şi-atunci strălucirea capătă un alb cald - ca de miel -
şi-mi spun că nu degeaba aparatul foto praktika
cu lentile carl zeiss - ca un pistol mitralieră dezafectat şi ros
de un sânge îndepărtat - stă şi el acolo
după ce a mers la braţ cu literatura aproape până la capăt acoperind
cu un căuş de palmă granulaţia conturului
până în pânzele albe până la o formă ca de vioară sau contrabas
undeva sub o lespede sigilată etanşă sub un nisip copt
precum un mormânt oferit unei priviri de o frumuseţe foarte adâncă.

luni, 15 august 2011

în zi de sărbătoare

ca tot omul în zi de sărbătoare am purces şi eu
să încropesc un grătar cu ai mei
aşa că am aliniat la sfârâit niscaiva bucăţi condimentate
de carne de pasăre
am aşteptat un pic şi am apăsat cu furculiţa inflamat
de tot mirosul acela dar firea mea meditativă
care uneori din nefericire nu mă lasă liber nici la telefon
ca un fel de soacră sau greieraş
m-a făcut să mă gândesc la carnea de pasăre
cu gust aproximativ cum te-ai aştepta
şi taman ce ar putea să înţeleagă focul din dan iordache
sau din oricare altul - acela cu mirosul mai fin
de pe malul Gangelui poate - sau soarele când păşea
pe câmpie ca un Iisus alergând peste valuri 
şi pătrundea prin parbriz mai ieri prin lentile
printre vinişoarele roşii ca printre crăpăturile
unei culturi străvechi până spre sufletul meu înălţat
ca un steag în bernă
ce ar putea să ştie soarele despre dan iordache şi toate cele
ale lui despre tot confortul acelor neadevăruri acceptate
cu care merg înainte ca şi cu un scrum alb şi dantelat
în vârful ţigării despre acele nopţi ruginite şi fade
şi pe urmă m-am gândit brusc că ni s-au dat atâţia galbeni
şi frunze de toamnă pe care am fi putut scrie te iubesc
şi câteva organe mai mult sau mai puţin sfărmate
şi momente în care viaţa ne-a părut un soi de orizont dimineaţa 
pe mare şi mi-am spus că merită să las friptura să se pătrundă
mai bine de elemente şi iluzii şi timp liturgic şi în orice caz
pentru cine s-a încumetat să citească despre aşa o transhumanţă 
toată masa a fost bună şi am fost împreună.

luni, 8 august 2011

o cârjă cât trupul

mai ţineţi minte ceasurile acelea cu arcuri fine
şi rubine minuscule
care îţi dădeau o idee despre ce este viaţa
sau cel puţin cum pornesc toate lucrurile,
de la o învârtitură şi singurătatea era la fel, 
plină de călăreţi şi zăpadă
de fapt chiar totul venea dintr-o adiere,
nu aveai cum să te plictiseşti.

noaptea de azi mi se pare
răcoroasă şi geme apăsată de un kilogram negru
când pe o parte când pe alta
îmi amintesc de amicul I. cu care era
să mă împrietenesc de-a binelea
şi îmi trece prin cap ceva înţelept şi uşor
din topor: să te ferească Dumnezeu de omul roşu
de omul spân şi de omul care nu transpiră
vorba lui Paul Goma dar şi de omul care a găsit adevărul
pun de la mine, în fine, ceasul ticăie,

pieptul meu după mai multe cafele e ca o gară
aşa că încep cu Tatăl nostru 
n-are cum să strice,
ceasul ticăie, nu pot să-l văd, sunt ca un orb cu o cârjă
cât trupul întreg care are nevoie să pipăie uneori,
îmi curge o lacrimă, 
se duce la vale,
noaptea e ca un kilogram negru şi e răcoroasă.

joi, 4 august 2011

covoarele de mătase

mereu m-am întrebat ce viteză trebuie să ai
ca să omori o pisică
sau dacă lui Dumnezeu îi plac alunele de pământ
şi westernurile

cine e mai deştept boul sau vaca
unde s-au dus păcatele mele
de ce îmi plac aşa de mult covoarele de mătase
sau perdelele însorite

dacă îngerii ştiu să citească sau au nevoie câteodată
să mai taie câte un suflet ca să înveţe
de ce m-am despărţit cu greu de unele bănci
şi nu acelea cu bani

de ce casa e văruită cu aceeaşi vâjâială
ca toate locuinţele şi  lucrurile acestea reale
care pot deveni oricând contondente
ce a simţit fetiţa cu chibriturile în ultimul moment

deşi ar mai fi încă multe multe multe altele.

duminică, 31 iulie 2011

primăvara în somn

sărutările noastre mai miros a struguri
deşi se lasă o ceaţă
ca şi cum ne-am ridica deasupra cartierului
şi ne-ar plimba cineva cu un car cu boi

degetele noastre când se-ntâlnesc au făină
pe vârfurile pietroase
şi fân şi orice atingere e ca şi cum
am da la parte câte un bob negru de orez
din zăpadă

florile de măr au căpătat o anumită adâncime
iar copilul aleargă în faţă cu părul turtit
din cauza somnului
cu fericirea lui care iese cu un clipocit
de vorbe neajutorate

şi lumea se adună şi pleacă 
cu un soi de resemnare fină ca o dună de nisip 
într-o margine de asfinţit
cu o melancolie dulce şi întrebătoare.