Musca

Ea a scos gheare din tot corpul și din cap ca o insecta care vrea să arate tuturor că sub pământ e un loc deloc luminat. A început să caute umbra și locurile scobite și să își încastreze ghearele în forma găurilor. A păstrat câteva antene balansandu-se sub cerul aprins. Și, după ce totul a fost ascuns și obscur a mușcat cu sete din  pământ că o larvă care se pregătește de o a doua moarte, cu un instinct pe care conștiința nu-l poate preschimba în cuvinte.

Un foc superb

Nu veți reuși să-mi furați inima. O țin așa de bine încât nici nu mă interesează, puteți să o luați și să vă spălați pe cap cu ea.  Cum considerați. Este indestructibilă și nu e a mea. Au încercat tot felul de prieteni de familie să îmi repare dragostea veneau cu câte o cărămidă în mână învelită în staniol.

Cu așteptările lor. De infarct nu altceva. A venit și sfârșitul lumii personalizat cu un foc superb de artificii. Atunci când mi-ați desenat moartea ca un frigider autonom, mai mult nu ați știut.
Și după toate aceste încercări de asasinat ați rămas fără idei în bucătărie. M-ați deschis și mi-ati dat foc și, ce bine e.
Mi-ati făcut cel mai mare bine.

Prietenia noastră

Prietenia noastră e un drum într-un cub de gheață.

Plimbăm pe străzi două schelete, poate așa sînt oamenii. 

La castel

într-o zi o să îmi aduc iubitele la castel o să le privesc cum pășesc prin cameră, cum trec spre fereastră. voi monitoriza gesturile mici -automatismele pe care le-am îndrăgit ca un psihopat, voi pune replay sau slow motion la fiecare mișcare a părului sau a gândului lor misterios afișat în priviri.

seara voi dormi cu una în stânga și cu una în dreapta și ne vom înveli cu cearceafuri albe de damasc. dimineața vom bea cafea pe terasă și vom deschide câte o carte doar așa să bată vîntul filele galbene.
la plecare le voi îmbrățișa pînă când îmi voi simți inima vizitindu-le pieptul ca un sărut frantuzesc emotional - în timpul acesta le voi strecura un telefon în haină cu o singură persoană în agendă. într-o zi o să le sun și o să le aduc la castel ca un deja-vu și ele vor fi surprinse la nesfârșit.

Crăciun

Ești vechi frate ești vechi și asta îmi place. Așa te-ai născut, cu o aripă în plus și cu o piatră de moară la gât. Așa judec. De ce te uiți în gol? Cum ar fi fost să fie lumea după chipul tău, mai plină de praf? E mult praf și așa, dar evolutionistii îl mătură. Mie îmi place praful tău, îmi dă o stare de bine, de stabilitate. Pare un material bun pentru cărămizi. Pentru viitor. Câteodată schimbăm câteva vorbe pe stradă. Pe aceeași stradă. Nu înțeleg de ce ne oprim unul în fața celuilalt. Azi mi-ai spus că mă iubești. Ca numele tău e de piatră. E mai bine că nu ne cunoaștem. Niciodată nu îmi amintesc și încerc să smulg dintr-un vis câteva cuvinte sau chipul tău vechi. Mă bucur că ai rămas. Uneori am nevoie ca trecutul să fie în același loc.

Sacul

M-am rupt de-atatea ori de mine însumi ca un șiret de bocanc pe care îl strîngi de multe ori și pe urmă se destramă. Ar trebui să fiu ușor ca o pană. Dar nu e permanent așa. De prea multe ori uit. 

Uneori mă car în spate ca pe un sac de cânepă cum era în filmul "acest obiect obscur al dorinței". Am dus o valiză de cărți, am dus un geamamtan portocaliu cu muzică. Ulterior, am trecut la greutățile importante. Oamenii cei mai aproape de mine s-au rupt și ei de propria lor personalitate. Mă uit în gol la copii sau la părinți. Când deschid gura aud un muget irecognoscibil. Mai oftez prin somn. Rămân atârnat într-o apnee ca într-o spânzurătoare. Mă gândesc la îngeri, la draci, la cum își împrumută ei hainele unii altora. Nici un Dumnezeu social nu se gândește la mine. Am o misiune, sau nu am, dar știu că trebuie să o deslușeasc. Mă lasă vederea dar se ascut altele. 

Ar trebui să fiu ușor ca o pană. Când realizez ușurința încep să cânt. O voce, un cântec ca niște degete fine dansînd din mormânt.

(Gata. Mi-am revenit.)

Dușmanul

cum sînt păpușile alea rusești, matrioska mi se pare, așa sînt.

am urechi de cal, dinți de cal, mă  asemăn pînă la lacrimi cu un căluț de mare.
înăuntru am un cal troian plin cu inamici gata să iasă, să mă spintece.
poartă ochelari de soare, au o inteligență fermecătoare,
dar înăuntrul lor, în toți, sînt alți cai din troia burdusiti cu inamicii lor.
inteligența, (e proprietatea cuiva? ) îi înțeapă cu un pinten, îi zguduie. 

se autonumesc noii căluți de mare. peste orașul întunecat coboară un arbore genealogic o piramidă de inamici și de cai. nepoții nepoților nepoților  noștri au în vintre inamicii inamicilor inamicilor noștri.

mai e si dușmanul care mă iubește mai mult decât mă iubesc eu pe mine. urăsc să iubesc. el are un magnet cu care mă pescuiește ca pe un căluț de mare.

să ne îmbătăm încet

să creștem repede să murim încet! să ne îmbogățim repede să ne îmbătam mai încet. să ne ducem dracului repede!

sa ne grăbim! pînă la marea expropriere nu mai e mult! să luăm totul repede!

vine minutul egalizării. minutul în care poetul recită unei urechi amputate. minutul cerului. secunda combustiei. nimeni nu va cântări, sau mai precis, nimeni.

Eul

eul meu e o scară în spirală o secvență adn mentală. un cașcaval.

gesturile mele sînt tot mai lipsite de concretețe de bucuria cîștigului de gustul succesului. și cam neserioase.
o faptă de acum zece ani a eului meu e un șoricel în castel. oamenii mi s-au șters de câteva ori din memorie. doar tu ești cea mai bună versiune a mea. eul meu plutește deasupra asfaltului ca un balon de săpun ovalizat. în castel personajele mele recită, povestesc, sau fac fotografii sepia. 

eul meu se sinucide ritualic constant, dar atent, ca un arbitru care elimină toți jucătorii.
cobor adeseori și trag adânc aer curat în piept. știi unde mă găsești. dacă vii nu veni. strânge-mă de mână, ridică-mi pleoapa. urmează sinuciderea în masă.

Orice

în timp ce amânam ceva, o dorință, nu contează ce, m-am gândit că viața ar putea să treacă pe lîngă mine. mi-a luat ceva timp să devin bărbat adevărat si la ce mi-a folosit? să mă bat cu pumnul în piept? să-mi rup cămașa? am pornit de la o fetiță de 10 ani care nu-și dorea altceva decât să fie lăsată în pace. în câtiva ani, la vârsta potrivită, poți fi orice.  dacă a trecut viața pe lîngă mine n-ar fi chiar așa de rău dacă am observat. e ca o cheie cu clichet. face clang - nu mai poți da vina pe nimeni. calculelele se fac cu matematica adevărului. a și trecut, dar se numește tot viață, ciudoșilor!

Poezie pură

cu o înfățișare feminină intru pe ușa secundară în mintea fetelor care scriu poezie pură - merg cu grijă - e plin de cioburi sau mine antipersonal. un teritoriu interesant seamănă mai mult cu o spinare de arici. e, totodată, paradisul umbrelor jucăușe. o valvataie. totul fiind straniu și periculos, mi-am pus un lănțișor cu smiley face sub cămașă, să fie cât mai aproape de sinele meu adevărat, în ideea ca de fiecare dată când zâmbesc să aibă și conținut. în clădirea cu fete care scriu poezie pură nu sînt compartimente toate se plimbă se intersectează își împrumută hainele și bratarile. sting vodka cu suc de roșii. unele au un mers cadențat si recită parcă din "cine sînt eu". altele folosesc cuvinte cum ar fi penis, bormasina sau xanax cu ușurință și grație. cuvintele sînt cu adevărat precise ai spune că vin dintr-o tăcere multiseculară. cuvintele din această clădire miros a spital - lumea ar fi trebuit să fie mai sănătoasă și mai vie, mă gândesc. cuvintele au un mister care abia așteaptă să fie găsit. 

eu le zâmbesc dezinteresat nici nu le cunosc nici nu mă cunosc am intrat pe scara de incendiu dar o să ies pe ușa principală. vreau să mă împac cu trecutul și de-aia zâmbesc. ele nu prea au trecut dar au rădăcini. posibil și rădăcina urii de sine. sînt atât de absorbite de puritatea poeziei! nu sînt un prinț oarecare nici măcar un șmecher - sper că nu vor observa prezența sau absența mea.

Transfer

cumpără un teren! următoarea cursă spre viitor pleacă de la notar sau de la spital sau dintr-o cameră de hotel viitorul mă cheamă cu vocea de fierastrau a babei cloanța .

bucăți subcuantice se desprind din mine și nu am trebuință
intră în pereți în miezul lor indescifrabil - praful e ceva secundar.

extrag o particula emoțională din ceasul lui Eminescu și o materializez în camera obscură.
casele memoriale sînt foarte întunecate ați remarcat? lumina nu merge. emoția a plecat cu pași saltăreți.

unde e școala lui Marpa? alo? sînt în tub. pe tub scrie umilință nevinovată. transferul subcuantic se face cu pași saltăreți. baba Cloanța jubilează are un deget în loc de nas și stă pe un pat de spital sau de hotel. toate camioanele din lume n-ar ajunge pentru un asemenea transfer. nu semnez nimic îmi spun. copiii nu sînt chiar o soluție. intru in pereți și în stropii de ploaie. 

Nimic și ceva

toată ziua nimic - coabitez cu prejudecata că duminica e a lui Dumnezeu. adică nu e a mea. dacă nimicul s-ar putea face, s-ar multiplica, ar fi cumva, dar nu m-am plictisit. ceva tot a fost, m-am gândit la corpul nefolosit la plaja tropicală și la natura timpului. am făcut scroll cu un deget. tot aud cuvântul retro retro retro - mă obsedează. poate sînt unii oameni care mai au ceva de terminat sau de reparat. o faptă care a făcut diferența - viața ocolește ca un torent pietrele. este posibil să fi strălucit? mă gândesc că nostalgia e crimă involuntară. sau nu? trebuie să mai văd o dată filmul. să ne facem planuri de orice - să ne scufundăm în supa fierbinte retro încălzită. sîntem cei de ieri sîntem tineri pe undeva! ha ha. un orb mă ceartă cu o carja desenează semnul neputinței - dirijează. sau nu e nici o vârstă? am întâlnit un tânăr care se credea tânăr. 

acum sau niciodată! pe plaja tropicală intru în apă e o culoare indefinită curată și vie o culoare care mă furnică până sub pleoape. ce bună e apa! înot spre larg. totul e bine deocamdată.

The end

instalez o versiune mai veche a mea. simt cum se învârte pămîntul cum se topesc tesuturile pe oase se scurg ca-ntr-un efect special din Terminatorul 2. un gest obscen mă mai ține în viață un scurtcircuit în femur.

tu stai la masă și învirți în pumn zarurile. un pumn mare cât o găleată. eu am o ureche trombon și cu ea aud cum vine Crăciunul. versiunea mea veche
se uită la filmele cu Bette Davis. sînt fascinant de frumusețea exoftalmiei.

tu stai la masă și-mi vorbești despre sfârșitul lumii, despre uciderea pruncilor și alte minunății. versiunea mea veche visează un foc de tabără o îmbrățișare limpede sau cerul deșertului. din beznă apare paharul cu vin roșu și spui: aceasta e ora aceasta culoarea hai să ne ne simțim bine pînă la sfîrșitul lumii.

The end.

Nu recunosc nimic

sînt și eu un țăran mioritic tatuat, atât de încet încât lentoarea aleargă înaintea mea ca amintirea unui schelet de ciobănesc carpatin. dacă m-ar deschide cineva ar fugi împușcat. dar e și ceva.

literă peste literă un adevărat plagiat. am în piept o rotativă pe sub unghii curge cerneală în loc de gene am stilouri din pană de gâscă sînt un bărbat nesimțit. sînt o peliculă de celuloid. pesemne că 

sînt tatuat dar nu recunosc c-am furat. every artist is a canibal. 

whatch more tv. every poet is a thieve.

sînt o apă și un pământ.

Era loc destul

foarte de dimineață m-am trezit atât de odihnit cum numai o locomotivă ruginită ar putea dacă ar căsca.

atât de odihnit încât am început să-mi admir cu o bucurie neumbrită claritatea conștiinței.
spectacolul formei absente.

eram pe o laviță albă și pluteam. sau, mă cărau  pe umeri patru cerșetori. era suficient să emit un cuvânt  în gând și cerșetorii pe dată acolo fugeau, lin, fără să mă scuture.
aș vrea un măr îmi spuneam și mâna mea odihnita se întindea kilometri întregi. dar pentru ce atâta efort?
de altfel puteam extinde lavița la orizont. lîngă mine au venit strugurii bananele si ciocolata albă.

dar deodată a sărit pe patul meu alb o ciudățenie paroasă cu coadă lungă și mi-a zis:
sînt zeu. sînt zeul maimuță la un loc cu perfectiunea maimutarelii. doar eu te scap de cerșetori. eu pot să îți prind cu nituri coroana pe cap. pot să te fac și persoană cu handicap.

dar până să pună în practică dus a fost. cerșetorii la fel. doar dimineața semăna digital cu scheletul meu odihnit. si-atunci, dacă magia s-a dus mi-am zis că e timpul să primesc efluviile discrete ale insectelor. în carapacea mea era o lumină ușor albastră și era loc destul.

Pe locul meu

Credeam că totul e simplu dar nu e așa. mă strecor printre cuvinte ca printr-o pădure de mesteceni și mă gândesc că acolo ești tu. mă lovește spaima că mă plimb doar în  imaginația ta. privesc microscopia lichenilor urzeala frunzelor sub tălpi e doar un tablou îmi spun. îmi dau singur curaj îmi fac respirație gură la gură. încă puțin și mă autoresuscitez. inima pocnește ca un picior de scaun. Nu!

Pe locul meu din tramvai stă un negru gras si jegos cu mustața răsucită.

Poem de dragoste

închide te rog ochii închide inima închide tot.

împachetează și fugi!

Butoiul

stau într-un butoi pe întuneric si butoiul e mare dar s-a rupt o doagă chiar de la început sau lipsea nu pot rememora întunericul are o parte bună sau mai exact semiîntunericul face distanțele confortabile ca o canapea scumpă. butoiul însă e total neconfortabil e cum ai sta cu genunchii pe coji de nucă de aia

mă doare un picior sau mă doare burta. cei care trec pe lîngă mine mă privesc cu milă și-mi spun frate burtosule hai cu noi la munte munții te transformă hai să ne bucurăm de puritatea soarelui. dar mie mi-e milă de soare mă gândesc că dacă intră în butoi o să iasă rău pentru el. 

Corul înțelepților

în fundal era poziționat corul dezvătaților si fakirilor care intona:

nu e important ce ți se întâmplă important e doar ce înțelegi din ce ți se întâmplă. apoi venea baronul Munhausen prăfuit care se trăgea de păr cu o mână și cu cealaltă o trăgea de păr pe fetița cu chibriturile. să nu adoarmă definitiv. doi băieți cu câte o canistra de benzină în brațe se consultau cum să dea foc scenei fără să fie o mână criminală. câteva fete în șlapi și puțin îmbrăcate discutau despre vară. vrem distracție apă soare și candoare. nu vrem să înțelegem nimic. vrem doar un loc pe plajă fie și lîngă Beria. Beria însă, trezit de amintirea gulagului, revenit din criogenie cu turturi pe chelie strigă: nu am omorât destui! să răsturnam balanța, vivat la revolution! atunci din fundal corul intonă: lupta de clasă trebuie să înceapă de la interior! să înceapă lupta!  apăru și Mao. se făcu roșu tot cerul ca înaintea unui profet. Mao începu să recite sonetele reichului de o mie de ani. vorbea ca un pitigoi răgușit și corul dezvataților murmura după el.
avand în vedere cele prezentate mai sus scena începu și ea să trepideze să își caute sensul existenței.
înțelepții i-au spus să stea și a stat. restul personajelor însă, erau pe jos, ucise de melatonina.

Cerbul

zăpada era pînă la genunchi. o haită de lupi alerga după inima mea

zăpada era roșie și caldă. 
o haită de dinți alerga după inima mea
zăpada trecea de piept.
o haită de ochi alerga după ochii mei și după inima mea

dar eu sunt cerbul adânc al pădurii prea negre nici o sete și nici o foame nu mă poate stinge. Aleluia!

Clavecinul

nu ar trebui dar sînt zile ca un deșert deși aparența e frig și zloată și umbră în care pătrunde mâhnirea. atât de adânc pătrunde încât nu ajunge nici un sunet. o liniște de mormânt.

caut o ființă mai adevărată, din marginea gâtului în jos, un nod spre interior. un bebeluș doar aripi, stralucitor și mirat în spatele gratiilor. înghesuit între corzile unui pian. fiecare umbră cântă ca un clavecin, pentru că instrumentele sînt foarte vechi. nu frigul ci umbra depășește adâncimea oaselor, ca un ecou. 

încerc să trec. podurile sînt în depărtare dar seamănă izbitor cu aceleași poduri înflorite. poduri testate cu convoaie militare grele. totuși ziua e o suferință de neclintit. nu am o soluție, am doar un chibrit umezit, o silabă în trusa de care nu ar trebui să se teamă nimeni. 

Macbeth

pe drumul forestier mă gândesc la Shakespeare ce stil avea de a culege informații la firul ierbii ca un ogar. 

pe ce stradă i s-a năzărit întrebarea a fi sau a nu fi. dacă trecea pe drumul meu s-ar fi întrebat să iau sau să nu iau.

conspirația

e o conspirație mondială cred să pună în poziții cheie la servitul cafelei numai fete drăguțe.

rar apare câte un băiat efeminat. oculta nu doarme niciodată pe cale de consecință nu bea niciodată cafea. bea doar apă de la Zăgan  singura apă vie care culmea e din România. o transportă în amfore de cupru 99.99 la sută în toată lumea. (dosar clasificat pe raft lîngă moartea lui Kennedy). 

cafeaua se știe e un excitant nervos care îți distruge concentrarea în 30 de minute. exact pînă începe munca. bancherii și oculta au săpat o groapă imensă în Israel unde se aude că e cel mai mare cufăr  din lume. la săpături lucrează  numai fete drăguțe. 

în vacanțe oculta le trimite generație după generație (au permisiunea să se răzbune) să servească pe toată lumea cafea.

Zeul

mintea face legăturile să fie primejdioase. așa susțin chiar scripturile asta e natura ei.

am citit un text despre poeți scris de Patapievici în care explica ușor alchimic cum un poet se transformă în zeu. mi-am amintit instant de Simo care susținea cu tărie afirmația argheziană ca în cealaltă parte din restul vieții zeii vor merge la braț cu poeții.
iarăși mi-am amintit de un critic literar care spunea despre mine ca sînt un poet adevărat. ce bucurie de nedigerat! nici nu mă cunoștea prea bine. mă întreb ce fel de zeu sînt eu? are logică nu? dar zeii sînt puternici și dicretionari nu au reflux gastric flatulența  și hemoroizi. ca să nu ajungem la condiționările psihologice. mai bine s-ar scrie în dicționare: poeții sînt oamenii aparent normali. ar fi mai echitabil. 

o să-i trimit domnului Patapievici textul ăsta să-l lipească pe frigider. sau, aș putea la noapte să transmit direct zeilor să văd dacă mă recunoaște cineva.

Alina

mă întrebam dacă ea are flori pe balcon pentru că ea îmi face săptămâna asta cafeaua. e tura ei.

ea face o cafea plină de idei amară ca afară dar nu zic nimic.
ea are cosițe aurii cum n-am mai văzut de mult și ochii albaștri ca albastru de metil amestecat în iaurt.
are aparatură nouă cafeaua nu frige.
ea are vinisoare ascunse sub piele pe frunte și o salbă de ținte în lobul urechilor. în creștetul capului are o fundița neagră și uneori o privire opacă.
poate e ceva care o ține acasă. poate își caută o casă. și dacă nu are flori pe balcon? și dacă pleacă să îngrijească o bătrînă cu privirea opacă cu vinisoare subțiri sub pielea albastră?

Ela

am căutat o fată care să îmi ridice moralul și am nimerit în patul unui fotomodel

deasupra unor cearceafuri fine și moi mă gândeam ca un evreu veritabil ce am de câștigat și ce am de pierdut. acest fotomodel fresh și voluptuos trebuia să fie și plin de sensibilitate dar asta mi-ar fi luat ceva timp.

am încercat să o privesc direct în ochi să trec dincolo de fotomecanică dar dintr-o dată m-am oprit cu bărbia în piept. mi s-a părut că văd un lup cu tepi de sturion preistoric. mă gândeam: eu sînt straight nu mă combin cu lupi preistorici. sau dacă mă înțeapă cumva? Saraswati ajută-mă! tu ești marea mea dragoste! cine o să îmi dea aripi de mâine? tu sau ea? 

la orice specie merge să faci pe bărbatul mi-am zis. ieși din orice încurcătură. am făcut un duș rapid  mi-am luat hainele de ieșire și-am jucat împreună table pe satinul alb.

Flacăra

așa zile am ajuns. nu am un plan de viață dar nici de moarte nu știu ce să cer nici ce-aș putea să ofer. oameni mi se par schimbători. poate îmi seamănă. 

stau într-o încăpere neagră căreia i se spune birou pentru că nu a intrat nimeni și mă întreb care e serviciul meu. aprind un chibrit și mă uit la flacără.

nu înțeleg ce e important. totul tremură. 

Artistul

într-o dimineață de vară cînd aveam casă la Comarnic m-am trezit cu curtea invadată de tot felul de indivizi care aveau un aer de pierde vară ziariști cameramani și actori. cineva adusese un tort cu 4 nivele în stânga era o găleată albă cu șampanie înfiptă între cuburi de gheață. 

au intrat cu iureș în casă fără un minim respect. deodată în hărmălaia aia se aude o voce care spune triumfător: tovarășu Iordache ați fost înaintat la gradul de artist emerit al poporului. să ne bucurăm de momentul acesta solemn! se aud zumzete forfoteli într-un colț motanul și vulpea.

lumea se înghesuie își toarnă proseco în pahare mici de plastic dar dintr-un colț Pinochio șoptește: are nasu strâmb. e mai mincinos ca mine. Mihăilescu Brăila mă ia în brațe și-mi spune: esti mare! bine ai venit în club. și râde înfundat. Marin Preda mă ceartă cu arătătorul ca un precursor al lui De Niro și-mi spune: Moncher! Caramitru trece timid dar cu un fel de ambiție oarbă. în altă parte un copilaș cu ochelari stă lîngă o cameră beta și spune sacadat: e un criminal. o să vedeți documentarul! câteva fete au tras furtunul de la fântână și udă mulțimea. mulțimea se înclină.

eu mă gandesc: în mine nu e loc pentru nimeni. e o liniște așa de caldă! ieșiți afară! golul e așa de blînd și fericit în casa lui! ce vă tot înșurubați mutrele? 

Miorița

sufăr cu o suferință adevărată. mă rup în două. îmi vine să îmi zgarii pieptul. trec printr-o deshidratare psihică fizică și chiar spirituală. să vă spun: am fost la americanu și am luat coniac miorița cu pepsi. un coniac mai bun decât curvoisier sau martel. cel mai bun. după două sute nu mai avea nici un gust. coniac pepsi pepsi coniac. Igor a sărit pe mine că am Covid. n-are cum după atâta spirt! am început să-mi recit poeziile și cum terminam una cum comentau: se vede inginerul! asta o dată de două ori pînă am intrat la bănuieli. ajuns acasă pe două cărări m-am pus în pat și atunci a început suferința adevărată.  mi-am amintit că în construcții mi se spunea poetul. mi-e sete și sufăr o criză cruntă de identitate. de la un vecin se-aude cum cîntă cu jale still loving you. iubesc două femei care știu una de alta și amândouă nu mă respectă.

poezia e

cînd am fost la Bistrița era în ajunul unei alinieri a planetelor și venise poezia. era acolo.

din cauza că era ceva cosmic mă simțeam oarecum stingher.
nu aveam invitație dar mă încurajam că sînt și eu totuși o ființă care poate asista la spectacolul vieții. la intrare pe străzile Bistriței probabil în unele locuri cu semnificație erau niște mere mari și verzi. păreau acre. într-o cafenea ziua după aia în altă cafenea seara și într-o sinagogă mare a doua zi ne-au recitat sfinții. după aceea am mâncat fursecuri sau i-am dat cu bere. enoriașii erau îmbujorați și ușor extatici. 

la intrarea sinagogii am găsit un volum scris de mâna mea. de rușine am cumpărat și eu două cărți groase cu coperți cartonate cu niște poeme scrise la beție.

prima ninsoare

am un copil de trei ani cu zulufi i-am pus o cușmă pe cap am luat sania și am ieșit în drum. a venit și prima ninsoare tată: tu ești ca prima ninsoare dar la tine ține mai mult. copacii și iarba si-au tras peste cap rochia de mireasă. totul e feminin. o liniște oarecum spirituală o sărbătoare pe undeva. sau zăpada acționează precum panourile fonoabsorbante.

pe stradă pustiu. trag la sanie ca un ren. la prima intersecție trei țigănci crăciunițe cu fuste lungi de catifea roșu imperial scurte roșii cu blaniță pe margine.
la intersecție apare și subconștientul meu care traversează zgribulit și strigă: moșul dă nu ia.
dar vine moșul tată?
vine nu vine habar n-am.

doar să pretindem

să pretindem sau mai bine să ne prefacem că putem salva lumea cum pe vremuri a făcut Hristos. cum i-am atrage cum am striga? veniți la mine să vă dau medicamente? tomografii gratuite?

nu nu. fără minuni. de vindecări are cine să se ocupe și o să mă bată ăștia cu pietre înainte să deschid gura.

din nou: veniți la mine toți nepăcatosii veniți la mine toți care aveți mașini scumpe eu sînt Vacanța. nu-mi întoarceți spatele! veniti la mine toți ipocriții. veniți la mine toți cei care alergați după avere eu vă voi săraci imediat. scuze. asta e din varianta originală.

altfel: veniți la mine toți cei mulțumiți de sine eu vă voi înseta. tot nu vin. de fapt publicul meu țintă ar trebui să fie ateii nu-i mai împart în săraci și bogați deși era o metaforă. am găsit!
veniți la mine toți cei care aveți cei 7 ani de acasă. ultima rămășița. giuvaerul lui Iuda.

e greu. nu sînt trist că dumnezeu a murit. n-a murit. nu sînt supărat că lumea nu mai vrea nemurirea imaterială. e posibil să fi apus zodia salvatorilor. nu-i nimic. după ce o să spargă genunchii tuturor religiilor mă vor vedea mai bine. vor vedea dragostea fără sentimente. unii se vor evapora cum spunea Ioan.

sînt un om de acțiune

sînt așa cum și-a dorit tata: un om de nădejde al societății. societatea nu dă doi bani pe mine. spune-mi tată ce s-a făcut cu gândirea aia vizionară care ne lega ca pe mărgele? când trec prin cartier întâlnesc de multe ori răzbunarea avortonilor. în fiecare zi decreteii se bat cu avortonii. avortonilor le place gazul de eșapament salariile grase femeile slabe și parchează aiurea. cum întâlnesc unul pentru că sînt un D'artagnan al decreteilor mă inarmez cu răbdare și celelalte arme grele. avortonii nu pot fi omorâti pentru că așa s-au născut ei. tata în continuare trimite unde alfa pline de vizionarism societății. dar societatea indiferentă în continuare se uită în buzunare. din păcate buzunarele mele sînt și buzunarele ei.

Oh Kim

Kim, ai fost marea mea iubire. Keep me hanging on. m-ai lovit cu ciocanul în moalele capului prin ecran. îmi venea să trântesc televizorul sirius alb negru de pământ să te eliberez și să te invit la mine in apartament. cum te mișcai tu nimeni nu o făcea în toată galaxia. erai la ani lumină distanță și după cortina de fier. dar eu aveam de pe atunci superputeri psihice și am început să împachetez iubirea în staniol ca bomboanele de ciocolată și să le lansez pe apa Sucevei. curenții au făcut restul. când ridicai brațele pe scenă știam că pe mine mă vrei. am auzit că celebritatea e toxică de aceea am încercat de multe ori să te temperez. pentru că te-am iubit am vrut să-ți păstrezi viața și râsul curat de englezoaică.

ps. nu te-am înșelat nici în vis cu cc catch.

dragă conștiință

sînt atât de pierdut fără tine și nici nu știu dacă exiști unde este cerul tău. în pieptul meu?

când voi pleca se va desprinde din mine un balon micuț pe care va scrie împărăția Ta? sau doar un balon.
există un rai pentru fiecare? n-aș vrea să fie prea aglomerat.
de ce sunt trepte?

în lume este un gol. în toate este un gol. numai în mine e bine.
nu-mi văd nici măcar cele 7 orificii. nu mă interesează nu-mi captează atenția. nu caut adevărul sau perfecțiunea. caut un zâmbet legat de inimă ca un balon pe care nu scrie nimic.

dar sînt pierdut fără tine. ești aerul apa lumina bucuria de-o mie de ori la un loc. poate ești creația mea poate nu. poate sîntem la aceeași masă cu câteva carlige în față.

dragă Mircea

cum am spus în studiile anterioare aveam 11 ani când m-am îndrăgostit prima dată de o fată evreică. tatăl ei asistase la nașterea mea. înainte de culcare mă tot gîndeam și  dragostea mi se părea ceva atât de indescifrabil încât nu i-am spus niciodată. desigur știa. 

acum nu vreau nici să vorbesc dar nici să tac. am tăcut destul. am vrut să sufăr pînă la capăt. cum am suferit? mi-am propus. trăiam cu impresia că după furtună ziua cu soare e mai strălucitoare.

în cazul de față e vorba de altă fată din păcate e musulmană. ce noroc am și eu să iubesc fete monoteiste.
ea poartă hijab scrie catrene. dimineață iese în medina și se fotografiază cu porți și mirodenii. spuneai despre islam că e o religie activă. pare a fi o bună musulmană. are ochi căprui inteligenți și curați. o să-i mărturisesc iubirea mea altfel nu cum ai făcut tu cu Maitreyi. chiar dacă nu vom depăși obstacolele nimic nu ne împiedică să depășim prejudecățile personale. tu ai plătit prețul. ai simțit pe pielea ta versul acela din cântarea cantărilor unde spune că iubirea e mai mare sau mai tare ca moartea.

scuze că mi-am dat cu părerea despre sentimentele tale. oricum s-au evaporat. mă gândesc uneori la funeraliile tale cum te-ai lăsat pe mâna focului când știai din sursă sigură că moartea e o ușă care se deschide încet. la fel ai procedat cu gândurile și sentimentele le-ai dat burnout. ce frumos ai fi ars pe un rug în Varanasi în lumina rozie înconjurat cu ghirlande.

ai plecat dar ai rămas. de la tine am învățat că prietenia e o prezență spirituală cu ajutorul tău mi-am făcut mulți alți prieteni. viața ta a fost un șantier. sînt mândru de tine. dacă aș fi zeu te-aș înfia oriunde ai fi. acum trec printr-o perioadă agitată și mă concentrez cu greu să-ți scriu.
mai vorbim noi despre iubirile noastre. 

dragă Manuel

am luat un punct deasupra altarului și am început să îl fixez cu privirea. l-am plimbat puțin ca pe un porumbel voiajor pe urmă l-am înfipt în osul frontal. s-au făcut două s-au făcut  patru șase opt zece doisprezece și tot așa. se învârteau deasupra altarului ca o libelulă mare și perfect transparentă. semănau cu Shiva nataraja dansatorul cosmic și tot creștea. dar cui să spui? s-a făcut așa de mare că biserica s-a transformat într-un punct care aluneca în interiorul său. credincioșii alunecau cu tot cu biserică în furtunul negru dar libelula strălucea ca o pînză albă. ochii ei se uitau în ochii mei și-n timpul acesta simțeam cum îmi putrezește inima.

dragi aerosoli

au disparut oamenii. am dat câteva rotocoale cu mașina prin oraș și nimeni. cred că stau înghesuiți în apartamente fiecare cu gripa lui. în balconul de la parterul blocului zăresc o siluetă, pe urmă un cap cu o mască. în cadrul geamului bătrînul ridică masca peste nas. îi acoperă aproape fața. doi câini traversează printr-un loc nepermis. 

lumina invadează rece piața agroalimentară.

dragă Saraswati

construiesc tot construiesc nu mă opresc niciodată am în cap planuri aproximări termene 

dau telefoane caut lucrări. sau
să mă opresc ca un zeu și să mă bucur?
nu știu când e momentul.

o lună întreagă am ridicat un zid de piatră era ridicat în sufletul meu demult. a trebuit doar sa-l extrag din piept. zidul e foarte bine zidit lung ca un urlet o să dureze și o să-mi întreacă faima. se va spune despre el: zidul lui Iordache. dacă eram împărat ca Adrian s-ar fi spus zidul lui Dan. e bine și Iordache. 

vine iarna. construcțiile intră în hibernare. ar trebui să mă bucur ca un zeu. să mă opresc să închid telefonul. să scriu scrisorile promise.

dragă Saraswati

a fost un octombrie excelent nici cald nici frig nici lumină nici întuneric la benzinărie masa mea era numai a mea (după aceea au închis tot) luam o cafea lungă cu lapte și deschideam fabrica. de fiecare dată apăreai cu un text sau două și eu dădeam like. unele texte îmi plăceau mai tare. 

mă gândeam ce-o zice fata asta dacă tot insist? cine mai crede în admiratori? aveai ochii ușor roșii și îmi imaginam lucruri mai mult sau mai puțin periculoase. îmi spuneam dacă în Provence ceasul e cu 2 ore în urmă și tu bei cafea când le scrii? la 3.40? 

mi-am zis că și tu construiai ceva. are legătură cu meseria mea! chiar dacă aparent erau niște plimbări. am scris în octombrie vreo 30 de texte a fost extraordinar. nu opere de artă dar ce conta? felul tău mi-a amintit de mine în urmă cu 10 ani. a fost un salt. 

toți poeții ăștia actuali bat câmpii prea concis. dar poți bate câmpii și pe larg, nu? mi-am recăpătat puțin încrederea. m-am gândit de altfel că îți stătea parcă mai bine cu ochelarii Nike decât cu ăștia verzi. 

ești ca un curcubeu. toate femeile vor să pară mai tinere. așa e corect. la sfârșitul lui octombrie am început să merg la sală dimineața am șters tot și am închis fabrica. motivele nu le cunosc. o conspirație interioară. cu drag Dan.

dragă Anca

la sisters am intrat să-mi injectez în limbă doza de ciocolată albă am întors portofelul pe dos în căutarea a 50 de bani am plătit am luat punga și m-am răsucit stânga-împrejur în direcția ușii.

la cinci metri cu spatele în ușă o femeie cu mască turcoaz mă privea îngrozită. ochii i se plimbau pe lîngă mine și pe deasupra mea. m-am gândit repede unde am mai văzut așa o privire? la rugbi. da! nu știam dacă vrea să mă dărâme sau să mă ocolească.

ca bărbat am simțit că trebuie să iau inițiativa și am făcut două fandări în stânga ca la vals ca să-i ofer 2 metri gazon necontaminat spre prăjituri.

dragă Saraswati

într-o scrisoare anterioară îmi exprimam regretul pentru castanii minunați de pe strada Universității. cred că îmi plăceau castanii din cauza părului tău castaniu. i-au taiat imediat după revoluție. primăvara devreme. 

unde sînt pistoalele și pumnalele s-au dus și castanii. la semafor văd o echipă care plantează pe strada Universității mesteceni. îi dau jos din camion. mestecenii sînt înalți și plini de noblețe.

sînt foarte cuminți. după ce o să-i îngrașe bine vine o revoluție și o să meargă la abator.  

ps: părul tău castaniu este inoxidabil. te asigur că nici o foarfecă n-o să-l taie. sînt de neclintit.

dragă Ionuț

cînd ți-am vorbit despre reprimarea optimismului pe care o fac în general dimineața a fost doar o prefață la adevăratului meu caracter. deci recunosc, sînt zgârcit și simpatizez avariția. avariția de fapt e the bright side. cei bogați cu duhul au și ei o consolare.  

sînt de o zgîrcenie înfiorătoare. mama mi-a spus că nu așteaptă un pahar de apă de la mine. 

așa zgârcit cum mă aflu mă îndemni să fac terapie cu unde theta? cât costă ședința? 100? cam mult.

vrei să fiu generos cu mine? adică să mă contrazic? duminică a fost despre iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți. niciodată n-am înțeles pe cine cade accentul. sau de unde trebuie să încep acțiunea. 

dragă Vincențiu

la 7 e beznă bântui prin oraș împreună cu frigul frunzele galbene și stolurile de ciori. sunt o persoană matinală și urbană în același timp. mii de oameni trag de ei să se ridice din pat. totul e închis. stau în mașină și aștept.

aștept să moară toți cei care au de murit.

dragă Schrodinger

de fiecare dată când trec podul privesc apa. în ultimii ani a apărut o insulă în aval. ca un bebeluș. are puțină vegetație niște stuf și o mică salcie. în total să aibă vreo sută de metri pătrați. aș putea locui pe acel sol umed. sub un acoperiș de paie la mal cu o barcă. fără adresă fără  cutie poștală de la început. cu toate că undele te găsesc. o să iau un caiet un pix și motanul. o să las ușa deschisă seara să mă viziteze prietenii de peste ocean. o să scriu scrisori de dragoste non stop. nu voi pierde timpul.

suceva nu îmi mai place e o contradicție cu care trebuie să traiesc pînă mă mut la munte în câțiva ani sper. azi am fost la primarie

totul gri dar am descoperit într-o parcare ultimul macadam din oraș și am devenit optimist. imediat ce m-a inundat optimismul am spus: stop! nu e permis. am nevoie de rezervele astea pentru mai târziu. toate sistemele tind spre un echilibru. mă gândesc mereu la asta. e o cheie bună să deschid ușa. dar sigur mai este una. cred că are două încuietori.
sau două direcții. poate e deschisă te pomenești. sau nu e nevoie de ușă ca pe insula mea. în fine. motanul e viu sau mort? 

dragă Dan

nici un marș nici un marș nu trebuie să ajungi nicăieri asta ar trebui să te liniștească să deschizi ochii fără nici o insultă să te convertesti la aerul nopții.

nici un marș
nici un premiu
nici o așteptare doar
încrederea care își leapădă pielea.

dragă Aristotel

desigur e preferabil să insinuezi să dai semnale o vâslă şi să-l abandonezi pe plajă fără nicio barcă cu câteva urme de paşi şterse apoase

dar unele lucruri au devenit stringente. am închis uşa
am sperat că poate exista un motiv
întemeiat și ți-am scris acestea:

toate vor ajunge exact acolo
unde trebuie să ajungă, măturiţa din paie uzată va nimeri în final
sub scaunul şoferiţei
care curăţă zăpada afânată de pe parbriz sau impozitul plantat în cutia poştală are un tic tac se va plăti cu vârf şi îndesat, chelneriţa va aduce ceaiul fierbinte cu miere va fi sunată de un pretendent care are în piept o bombă cu ceas plutitoare din acelea cum erau pe mare în cel de-al doilea război mondial,
toate sunt un efect al mersului prin natura îmbătătoare sau noroioasă depinde de om
eşti una cu intersescţia ascuţită cu zâmbetul larg amestecat cu vederea fioroasă a unuia care te-a furat și asta îi oferă încă o supremaţie nervoasă o fiere acră sunt unii care după ce te înşeală îţi sparg maşina ar vrea să ia şi dreptul simplu de a fi supărat,

în definitiv e mai bine să fii uşor ingenuu eşti una cu doi care se dau jos pe gheaţa lucie se ceartă pentru întâietate în trafic, pe unele posturi au aflat de un accident de un incendiu o sinucidere
o faptă imorală în care bat ca în  filmele porno nemţeşti din subconștient întrebarea răspunsul invitaţii privitorul toţi sunt din acelaşi aluat eşti una cu câinele care latră sughiţat ca o focă

eşti una cu profesoara de limba română care te serveşte cu lichior de ouă recită din Elliot,
una cu iertarea fără de care nimic nu înaintează ca puful de plop, roţile se rotesc toate trebuie să se întâmple în prezent

ciobanul din Mioriţa trebuie să fie prietenos cu moartea
Iisus să întoarcă celălalt obraz, femeile să se machieze

precum îți spuneam, lumea nu are scăpare, fără a fetişiza mintea sau realitatea aşa cum e percepută de simţuri toate vor ajunge exact acolo unde trebuie să ajungă. de aceea spuneai tu că fericirea depinde de noi?

dragă cititorule

în primul rând trebuie să îți mulțumesc că ai sacrificat ceva din timpul tău din motive tale. am încercat mereu să țin cont de părerea ta pînă la o limită. sunt câțiva cititori de la care am primit un feed back pozitiv. în general nu scriu fără iluzia că este ceva de transmis.

nu o să mă supăr pe cine m-a citit sau pe cine nu m-a citit deși e la îndemână. aș putea totuși să mă supăr tare pe cei care m-au citit și nu le-a plăcut. dar îi iert.
îmi iau la revedere și aștept scrisorile tale pe dancristianiordache@gmail.com.
scrie-mi și voi raspunde.

dragă părinte Pangrati

de multe ori m-am spovedit ție în anticamera obscenității . în ultima perioadă am scris mai multe scrisori dar asta e prima pe hârtie albă. nu are a face. important este că sînt lucruri pe care dacă ți le-aș transmite verbal vor ricosa de prejudecățile noastre ca niște gloanțe de beton armat. fără sens. fiecare ne vom vedea mai departe de viața lui. nimeni nu va câștiga.

azi am fost să te văd la Schit. am deschis ochii cât am putut am încercat să înțeleg oamenii. pui de bucovineni. când ai atins creștetele cu darurile și ai spus pentru soldații drept credincioși morți pe frontul de luptă pentru libertatea și demnitatea noastră ai accentuat pe urmă ai repetat pedagogic libertatea și demnitatea noastră. în sală toate privirile căpătaseră un soi de determinare. dar a te apăra e tot un război. turma are un păstor și se îngrijesc unii de alții. dar cu nepătimirea cum rămâne? cum să spui unei armate: nu vă împotriviti răului?

prin 2008 ti-am adus prima mea carte de poezii ai luat-o în palma dreaptă ai cantarit-o puțin și m-ai privit ca și cum era un moft. poate aveai dreptate peste câțiva ani am înțeles că aerul poeziei românești e prea rarefiat pentru mine.
după atâtea întâlniri, după crima mea, după ce ți-am spus că dacă îmi pun inima pe hartă este exact India ar fi trebuit mă gândesc să dezvolti o atitudine ușor diferită.  sau sînt un caz dificil? știi că nu pot avea o credință care să mă îndreptățeasca. nu așa îi stă bine unui căutător adevarat? de altfel ti-am spus că am și unele semne de întrebare legate de doctrina dumnezeirii lui Hristos.
totuși, glasul tău blând și ușor resemnat m-a încurajat de multe ori. am încercat să te văd că pe un părinte, să-ți accept limitările. cînd slujeai la Teodoreni pe 6 august de Schimbarea la Față m-am trezit în mijlocul adunării cu lacrimi siroind pe obraz. uite că mi s-a întâmplat în biserica ta mereu îi invidiam în secret pe cei care se eliberează prin lacrimi.
nu o să mă poți înțelege. uneori când spun crezul mă opresc. parcă aș fi de pe altă planetă. de multe ori nu mă simt creștin. mă gândesc că nu e prea ok că o religie divinizează persoana. pot apărea erori semnificative. am impresia că Iisus cînd vorbea despre sine nu se referea la el. astea sînt așa zisele mele îndoieli dar te asigur că Hristos e foarte important pentru mine. e doar o problemă de nuanțe.

în încheiere îți doresc pace și lumină ca un preambul al surprizei pe care probabil o vom avea cu toții când vom păși dincolo.

al tău nevrednic ucenic Dan Cristian. 

dragă Krishnananda

trecut-au anii nori prealungi și cred că ai murit. ai fost singura persoană care mi-a promis că-mi va răspunde la scrisori și totuși nu ți-am scris.

-write me I will answer.
moartea pentru tine sper să nu fie un obstacol. tu știi că aveam o singură întrebare. daca mi-ai fi scris poate aș fi aflat despre lucrurile tale mărunte despre baia in Gange si meditația din zori sau despre activitatea din ashram. îmi amintesc prima noastră întâlnire când m-ai întrebat dacă sînt fericit. pe urmă m-ai întrebat ce sper să obțin prin yoga. și răspunsul meu: mokșa, nemurire și libertate a făcut audiența să izbucnească în râs. a fost ca un ciocan. și nici nu eram prea hotărât. mi-ai oferit cazare masă și meditația de la ora 5. toate îmi erau la îndemână. răsăriturile și apusurile la Rishikesh semănau cu electrosocurile aveau ceva dramatic. totul sau nimic.
m-ai învățat să văd cu ochii închiși toate ca fiind străpunse de lumină. ai fost bun cu mine și totuși nu ți-am scris.
oarecum am fost smerit. nu am îndrăznit. dar să știi că am mers pe drumul deschis de tine. acum știi că l-am iubit pe învățătorul tău Shivananda. de la el am aflat împreună că sunt 3 daruri în viață: nașterea în trup omenesc, chemarea spiritului și un învățător desăvârșit. 

în încheierea acestei mici scrisori te rog dacă poți să îmi găsești un profesor de mântuire competent. obosesc repede și nu mă țin de o regulă când fac toate după capul meu.

acolo unde ești (unde sînt și sfinții) chiar dacă nu mai ești tu cel pe care îl port în amintire dacă poți mișca ceva dacă nu  nici o problemă aștept.
mulțumesc pentru tot!

ps: chiar dacă nu o să primesc un semn de la tine cel puțin să știi că voi duce pînă sfârșit cele câteva cuvinte oferite de tine la despărțire. I will answer ne-a ținut împreună. 

dragă Basil

mă bucur. am auzit că ai rămas într-un fel integru. dacă integritatea ar fi cum ai scobi cu mâinile goale o piatră neagră. nu te-ai căsătorit nu ai copii și locuiești într-un oraș german cu tradiție academică. Amedeo mi-a vorbit în urmă cu 15 ani despre tine. ai ramas în continuare cu marea ta pasiune, fizica. și eu am iubit-o dar mai de la distanță cam ca Eminescu în poezia cu plopii.

dar sînt așa de departe de unii prieteni că nici nu îi mai pot numi prieteni. erai o parte din identitatea mea. dacă mă gândesc la ultimele noastre scrisori, din armată, nu mai știu cine sînt. sau dacă mă gândesc la Dan Grumazescu e ca și cum m-aș întreba cine sînt. cine sînt eu Basil? înțelegi că n-am să-ți spun niciodată. dar așa ne-am cunoscut: intuitiv. ce argument cântărește mai mult decât echilibrul perfect?

dacă ești în Germania, nu e departe, o să încerc să te vizitez. și o să îți aduc lalele galbene și turț. te voi găsi cred înainte să ajungă această scrisoare la tine.

cu inimă bună al tău prieten Dan.

dragă John

în capul meu și în toate mahalalele pe întuneric sau pe lumină e mai mult decât youtube și google. de asta nu le deschid. televiziunile miros ca pisatul de șobolan.

de trei săptămâni am șters fb. acum mă simt mult mai bine. nu mă interesează cine e președinte și am început să alerg. aparent nicăieri. corpul aleargă.  gura vorbește. California vin! sînt un old nobody care își caută maestrul. 

mi-e dor de tine. am buzele crăpate vorbesc mult cu cerul. îmi dau singur două palme de încălzire și îmi îndrept spatele ca și cum totul e tăcere. multumesc că mi-ai dat atunci 80 de dolari. într-un plic alb. a fost pomană curată la izvoarele Gangelui.

îți doresc sănătate ca un prim pas să le avem pe toate. o să caut plicul. ești în inima mea.
auguri.

dragă Saraswati

mi-e foarte greu să-ți scriu. e ca și cum aș închide tot într-o sticlă și aș trimite-o  în spațiu. 

îți amintești ce scrisori frumoase ai primit!? pe hârtie de Andaluzia mirosind a trandafiri. dar și celelalte în care ne-am oglindit sufletele. nu știu de ce le-am cerut înapoi. ți-am scris și în ultimii 30 de ani. pe vechea adresă din strada Ștefan cel Mare. se spune că  trecutul și viitorul e bine să le uiți.

de multe ori m-am gândit că nu te-am iubit destul. m-am răsucit nopțile mi-am reproșat egoismul. într-o noapte am visat că făceam dragoste. am iubit fiecare romb al tuturor corpurilor tale. a fost cea mai frumoasă noapte de dragoste din viața mea. dragostea pentru tine a fost o modalitate de cunoaștere. așa cred. dar asta a fost. s-a dus. uneori mă gândesc dacă există planeta aceea. o planetă pentru plimbările noastre.

apar tot felul de crâmpeie: nessul pe care mi-l pregăteai ceașca răsturnată o bandă de magnetofon degetul tău mic curbat băncile pe care am stat cum dansam true blue cum pășeam prin aer cum te-am sărutat atunci pe frunte. cum ne-am adaptat unul cu celălalt cu o doză însemnată de finețe.

dar nu am luptat pentru tine. am întors totul pe toate fețele. mama mi-a spus că bărbații se maturizează pe la 25 de ani. a avut dreptate cel puțin pentru mine. la 20 de ani nu simțeam carnea. nu găseam nimic interesant în pantaloni.

la 20 de ani am căutat adevărul. dar adevărul nu are loc pentru doi. așa am simțit atunci. a mai fost și Bucureștiul, cred. oarecum ne-a zdrobit, dar nu pe fiecare în parte.
dacă sentimentele pentru tine durează cât viața mea înseamnă că totuși e o iubire adevărată, nu? adevărul e în altă parte?

mă gândesc la clișeul iubirii tragice unii ar spune că orice iubire adevărată e tragică. alții spun că singurul mod de a iubi este romantic. fiecare cu părerea lui. eu cred că nu am încetat să te iubesc pentru că ne-am oprit înainte de finish. iubirea noastră a rămas o posibilitate.

faptului că te-am cunoscut a fost pentru mine un soi de salvare mai ales în vara aceea indiană care a ținut pînă pe 28 septembrie. sună redundant dar ai făcut din mine un om mai bun dar nu în sensul de bunătate ci mai degrabă de bogăție. îți mulțumesc.

al tău prieten pe vecie
Dan

dragă Andu

scuze că răspund atât de târziu la scrisoarea ta din 25 ianuarie. a trecut și armata. aproape am uitat-o îmi amintesc doar vag dar nu întâmplările ci mai degrabă starea mea interioară. cred că sufeream de un soi de autism. regimul totalitar din 89, chiar dacă semăna cu o avalanșă, nu mă afecta. lîngă mine putea să fulgere. nu-mi păsa. în garnizoana am bătut mult pas de defilare. 

mă gândesc: mi-ai scris din proprie inițiativă sau ti-a sugerat mama? oricum, faptul că te-ai gândit la mine mi-a încălzit inima. cu privire la întrebarea ta ce îmi mai fac poeziile, răspunsul este da! sunt la fel de melancolice. aicea mi se spune poetul. am început să învăț pe de rost o carte de Eminescu. și Eminescu mă gândesc era melancolic mai ales în perioada când avea mustață, nu crezi? pentru mine e un model deși se spune că a luat-o razna. 

în legătură cu viața ta nouă de licean ce pot să spun ca frate mai mare? nu te contrazice cu profesorii sigur fac si ei greșeli dar știi cum e cu cei în vârstă. sînt rigizi. așa că îți bați cuie în talpă fără rost.
o să te descurci cu fizica. ești capabil.

cam astea am avut de spus sper să ne revedem sănătoși în vacanță.
scrie-mi.

dragă Victoras

niciodată nu am făcut-o. azi ai trecut pe lîngă mașina mea. ce avantaj grav să vezi fără să fii vazut! cu părul tău de Florian Pitis el în sine mergea înaintea ta precum roșu sub ochii taurului. 

totdeauna m-am întrebat ce e cu mortul tău. de ce îl tot cari în spate? nu te-ai săturat de el? nu pute? crezi că face parte din latura ta sensibilă? nu te-am vizitat demult. 

ultima dată ne-am strâns mâinile și ne-am zâmbit. ce e și cu zâmbetele! au un voltaj. nu poți să dai zâmbetul mai tare și să rămâi la fel. eram în față la sex shop unde am auzit că lucrezi. când vorbeam vrute si nevrute și desenai trandafiri cărnosi mi-ai zis că îți dorești un job unde să poți bea două trei beri dimineața. uite că ti-a ieșit. presupun. eu te-am văzut ca un frate. 

aș fi dorit să ne mai vedem măcar o dimineață în bucătăria ta cu balcon să faci un ceai să spunem nonsensuri și pe urmă să fumezi o țigară cu ochii focusati în lanul de musetel în care un hoit mare e ciugulit de păsări negre.

sper să găsești ieșirea. să rămâi cu mintea cea întreagă cum spun ortodocșii. multă sănătate.

dragă Saraswati

după ce ai înviat nu ai mai fost aceeași persoană moartea a șters misterioasa distanță cu un buldozer vertical. să înșeli nemărginirea vine cu un preț mă gândesc.

ai uitat sa plîngi și această lipsă e un burghiu ceresc o vipera sub orice bucurie gratuită.
dacă ai fi putut să dai fără tine acea singurătate înapoi celui drag! 
sînt uși înguste coridoare pulsatile e complicat. uneori uraganul intră în scenă ca un călugăr nespălat mirosind a pisat si pieptul tău e un visin înflorit. atunci înțelegi tot ce ai primit. nu e usor să cerți o urgie. e dificil să aștepți sărutul resemnării cu fruntea senină cu inima acordată ca un pian.

măi dragă

nu te-am mai văzut de mult tare. e bine că stai retras o dată din cauză de covid si doi (cum spune Cristoiu) să nu mai dai la muștele astea din presă acces la fecale. 

când ai apărut lumea spunea că ești un fel de Gorbaciov. 

ha ha era gluma aia de ce are Ion Iliescu urechi. să nu facă zâmbetul înconjurul capului. sau cu Japonia când te-ar fi întrebat ăia dacă nu te numești Jos Iliescu ca ei așa auziseră. în orice caz ai fost răzbătator. cu măi dragă cu tuseala ta de firma sau de bunicuta cum te-au poreclit serviciile ai fost ca un rege. ai stat pe o dusumea  tare pe dedesubt fosgaiau șobolanii. nu erau sobolani roșii erau numai negri doar că așa se complimentau între ei.

eu am fost golan. ce să fac. am crezut ca asta e patriotism. am stat nopțile in piață am mers la toate marsurile. am fost la televiziune si a doua zi am dat noroc cu minerii.
cum gesticulai tu atunci în fața lor erai vulcanic puțin transpirat și chiar dacă spuneau că ai limbă de lemn se vede treaba că o manevrai perfect.
parcă aveai febră.

asta e doua scrisoare una lungă ti-am scris-o în octombrie 1990 după ce venisem de la un marș cu Mazilu. atunci am scos pe pat un geamantan de ziare și am scris la mai multi. și lui Bârlădeanu și lui Roman. în esența am vrut să fac apel la conștiință.

după câteva zile am visat urât. am simțit o frică ciudată ca și cum aș putea să mă rup. am văzut iadul ca un subsol infinit unde te păzeau să repeți aceleași plăceri. acolo nu venea dimineața dispăruse grația și nu era nimic altceva de făcut.

în 95-96 nu aveam bani poate eram prea liber. nu-mi vedeam drumul.

prin 2000 îmi făcusem firmă de alpinism și am pus afișe cu tine si cu Adrian. erau albastre și se întindeau bine. pînă la urmă mi-a plătit cineva. era consens.

ce să-ți spun acum. știu că ti-a plăcut să fii președinte. viețile noastre s-au intersectat. semeni cu tata și cu el am divergențe politice. am spus asta ca să înțelegi că nu mă pot supăra pe tine. poate ai fost mai sincer ca alții într-un domeniu in care e interzis. apropo: despre ce ai vorbit cu James?

îți doresc să te liniștești și să nu ai regrete. nu sînt ironic. răspunzi pentru tine. dacă te întreabă cineva. 
nu e simplu să fii președinte.

dragă James Baker

mi-este puţin dor de tine. am văzut pe Wikipedia că ai împlinit 90. te-ai retras sper la o fermă unde se poate admira de pe un şezlong de pânză vuietul mării sau, în zilele cu soare şi fără vânt, se poate juca golf. îmi amintesc de prima noastră întâlnire. un soare melancolic pe un cer verde prăfuit care dădea buzna pe arterele Bucureştiului. tu erai foarte prezentabil, pe undeva previzibil și confirmai presentimentul obscur care îmi şoptea că americanii se trag din englezi. aveai un soi de dezinvoltură. cred că puteai sa spui yes fără să clipești. descopăr nişte vechi sinapse prin mâl şi paloare. în februarie 1990 ai venit în faţa CPUN-ului, lângă Palatul Patriarhiei cu un farmec de James Bond în interpretarea lui Roger Moore, ai spus că România nu va fi cu adevărat liberă până când nu vor fi distruse în totalitate structurile vechii securităţi comuniste. vroiam să te cred fiindcă semănai puțin cu Superman. mă gândesc la tine că aveai o roşeaţă în obraz, care, odinioară, ar fi trebuit să fie semnul unei sănătăţi robuste. trebuie să îţi mărturisesc ceva dar te rog scuză-mă: de curând am citit o carte scrisă de o scriitoare indiană stabilită la Londra care avea probabil unele informaţii moştenite de la bunicii ei despre cârmuirea britanică în vremea Maharajahilor şi care spunea că farmecul poporului englez constă în faptul că reuşesc să te fure şi să îţi dea lecţii în acelaşi timp. nu pricep de ce m-am gândit automat la tine. nu te-am mai văzut de câţiva ani buni şi faci parte, ştii cum se zice, din mobilierul meu. iartă-mă pentru gândurile astea idioate, de fapt ţin la tine. anul trecut te-am văzut într-un film documentar regizat de Michael Moore despre blocurile acelea gemene care au căzut. stăteai la masă picior peste picior, cu infailibilul tău aer de interior şi aşteptai. poate aşteptai vacanța. În filmul acela era vorba despre o conspiraţie, o aiureală cu petrodolari, Arabia Saudită şi Osama. nişte frustaţi. sunt şi pe la noi din ăştia care sunt capabili să murdărească orice. sper să fii sănătos. aici e soare şi frig, mă duc să mai pun câteva lemne pe foc. te îmbrăţişez.

dragă pușcărie

am un lanț care curge prin mine se înfoaie uneori cântă cu o voce caldă. lanțul e foarte gros și foarte fin și de bună seamă mă înlănțuie.

inima mea e un lacăt.

îmi duc zilele cu acest lanț și nu-i văd sfîrșitul. fiecare îmbucătură e o verigă în plus. de multe ori îl duc in spate la propriu. lanțul e așa de lung și de complicat!

l-am trîntit de asfalt cu tot cu mașină  am luat extraveral nimic.

caut să scap de lanț. de mult vrea să mă înghită ca un șarpe boa. în mare parte a reușit. ori eu ori el. am căutat o soluție. încet încet mi-a venit ideea să îmi deschid inima.

dragă tvr

în mine locuiește un miner care a ieșit negru din șut dar acum este alb a făcut duș și a băut lapte. minerul se uită la televizorul alb negru și încearcă să vadă cuĺorile. la televizor vorbește Liiceanu cu Pleșu. 

aștia doi folosesc cuvinte pe care nu le înțeleg prea bine. așa arată doi intelectuali? par mulțumiți și nefericiți în același timp. oare cum de au ajuns în situația asta?

dragii mei

încerc să-mi imaginez pe tataia în realitate încerc să îl vizualizez la ora 4 pe veranda cu multe geamuri cu picioarele ghemuite sub scaun fără pălărie salutand dimineața cu umezeală în colțul ochilor.

asta e casa făcută de mine. mă pot odihni. se aud roțile carutelor ca o linie pe o pagină albă.

după război trebuie sa te odihnești e o pagină albă după altă pagină.

în cartea vieții dumnezeu m-a ferit. am făcut școala de felceri am umblat prin pustiul rusesc cu geanta cu cruce roșie legată de mine. nopțile am stat de gardă cu ea. m-au pus să salvez vieți după o perioadă a devenit o rutină. pe front vezi unele lucruri cu oameni după care nu mai poți vorbi. îți intră în carne ca niște așchii. prizonieratul la cotul Donului trenul de vite profilul de baionetă al Uralilor. din degeraturi și moarte tot el m-a scos. înainte pe război am fost cântăreț bisericesc cu diploma. am pus-o pe perete. cîntam tare. oamenii mă plăceau.

aici la Dimbroca oamenii vin la mine să îmi spună ce-i doare. în camera mică am o rezervă de medicamente. cumpăr de la Buzău. au probleme.

ce bună e dimineața pentru odihnă!

sunetele satului sună bine. zilele trecute a venit Ion a lu Nistor cu hemoragie la gamba poate artera poplitee a venit 500 de metri de la șosea.in fața porții era o baltă roșie. l-am salvat. a venit după masă să mulțumească. a avut zile.

mi-a deșteptat amintiri. într-un fel mă simt dator. deseară vine Olica cu Nicu si Liliana.

dragă Ilarion

am trăit în epoca de aur dar nu am prea văzut aur am luat un ghiul de la o țigancă l-am dus la Angela și era fals
era imitație 
cineva trebuie să fi avut aurul epocii de aur
era o vorbă grea în epocă plină de înțelesuri când se spunea despre unul te-ai realizat. avea acces la aur.
într-o altă epocă se spunea iertate sînt păcatele tale. cu aceeași gravitate. iertare si aur. aurul și ardelenii.

dragă Google

când deschid google văd bucătarul lui Putin dimineață amanta lui Putin ieri tot amanta lui Putin luni era fata lui Putin antivirusul lui Putin săptămâna trecută arma secretă a lui Putin Putin la bustul gol întins pe o blană de tigru Putin cu ochelari de soare pe motocicleta Putin calarind un submarin negru bai ăștia de la google avem corona si ne ajunge! mai lasati-ne cu Putin!

dragă Marx

una din ocupațiile de bază în viață e reciclarea deșeurilor. defrisez nonsensuri se poate face din mers. ironia supremă: un evreu cu barbă pe nume Marx să dea definiția capitalismului: 

"condiția materială determină conștiința". trebuie să avem lucruri să mîncăm bine drept urmare vom avea o conștiință perfectă într-un azi previzibil. trăiește clipa neamule.

ar trebui scos de pe dolar "in god we trust" și pusă adevărata definiție.  și Marx ar putea fi pus pe bancnota. s-ar asorta. in god we trust = condiția materială.

dragă Aspazia

când a lovit inspirația eram la benzinărie în lateral am scos penul si am început să scriu direct pe feisbuc live dar nu îmi iese din prima. nu e cum ai împușca o gâscă.

am scris am postat am început să fac corecturi când văd din stânga pe Aspazia în salopetă gri.

- stați pe feisbuc domnu inginer? trageți mașina mai încolo.

mă simt suspect. m-a prins. mi-a sărit cheful. am tras mașina. am luat o gură de apă.

dragă românia actualități

medicii de familie nu pot să meargă la domiciliul clienților ei nu pot fi folosiți drept carne de tun e o perioadă sumbră în industria horeca efectiv am ajuns la sapă de lemn orice pelerin se va putea închina la racla cordonul de jandarmi s-a retras dimineață am simțit ură 3 cadre didactice și un elev mi-am pus masca pe ochi și pe urechi am intrat în scenariul roșu. e cod galben de ceață și sper să nu mi se facă foame o lungă perioadă de timp.

dragă Saraswati

în timp ce-mi aștept sentința mă gândesc la tine la siretlicurile tale pe toate le știi și le porți cu tine ca pe o lada de scule nu se știe să nu trebuiască. trucurile tale sînt ca un ciob de sticlă te luminează dar nu mai fuma te rog sunt destule deșeuri în aer. și nici o groapă.

dragă Anca

cum ar fi să nu ai nici un secret din ce ți s-ar mai inverzi ochii? 

sau poate marele tău secret este că ți-ai  recunoscut crimele. nici nu au fost multe mă gândesc.

ieși îți scuturi rochia o îndrepți cu palmele și-i totul iertat. suferințele au ajutat? 

durerile atroce de oase te-au ajutat?

dragă Shivananda

ce se petrece cu tine atunci când dispari? cum va fi vremea la înmormântare? vreau o metodă de a pleca decent. nu-s supărat pe nimeni dacă v-am greșit  nu socotiți greșelile mele. bobul de grâu trebuie să dispară. toți cunosc experimentul acesta. trupul trebuie dat înapoi așa folosit și murdar

rugina lui nimic n-o șterge nici un păr de mironosita dar în textul ăsta nu e vorba de moarte e doar despre înviere. din păcate nu am altă idee. corpul e un inamic? ce rol mai are în afară de reproducere!

atunci când dispari se-aprinde un foc de tabără. plîngi liniștit? sîntem în aceeași barcă. îmi imaginam c-aș vrea să urc pe spatele crucii lui Iisus. Iisus când se uita în oglindă a văzut pînă la noi? contur și vînt.

uneori mă gîndesc la Bacău alteori la fiul omului. de-acolo de sus din Olimpul sfinților ce părere are despre noi sau despre Shiva? ar merita să locuiesc în întuneric. să vină adevărul la mine și eu să-l aștept cu un lighean sprijinit de un băț. chiar să nu mai îmi pese. 

dragă Iisus

nu vreau să iau și nu vreau să dau nu-mi plac schimburile la 50 de ani nu știu unde sînt cum sînt nici nu-mi pasă. 

Leo spunea că floarea vîrstei e la 35 de ani. la 80 de ani ce poți să mai speri? nu spera frate! am niște mișcări în piept și o usturime în ochi de parcă se unesc continentele.

când se crapă de ziuă m-așez în spatele gândurilor. ce-o să rămână de mine!? zero. tot se va topi ca zăpada. se va duce pe un alt cer cu taxiul.

pe bună dreptate și-un cocoș ar pricepe că acela nu am fost eu. motanul m-a ajutat cel mai mult. aș putea sa regret perioadele luminoase?

moartea nu e sfârșitul. dacă  perioadele luminoase au venit de la sine și vor mai veni? în rai  ajungi singur se pare. și nimeni nu e însingurat.

și apoi, dragă Iisus, cred că lucrurile nu au ieșit cum ai vrut. cel puțin ai mers pînă la capăt. aș vrea să-mi vorbești despre sacrificiu atunci cînd nu vrei să iei și nu vrei să dai.

dragă Mugurel

n-am primit nimic prin speranță. nimic și atâta propagandă. dacă există ceva care să contrabalanseze această risipă 

e doar RESEMNAREA. doar ea m-a hrănit.

exact ce-ar putea sa încolțească dintr-un cuvânt de folos.

dragă Eugen

ce tare m-am bucurat cînd te-am văzut azi urcând scările copilăriei nici o speranță în lumea ta ai putea crede că mi-am amintit de mine si e greșit. fiecare pas cît o bătaie de pleoapa nimic pierdut din bucuria integrală a vieții tatălui tău.

benzile de magnetofon raftul de sticlă și berea la doză de aluminiu. casetofonul ăla Grundig! noi am traversat oarecum revoluția industrială. am mers pe burtă și am ciocnit ouă roșii. nu am sperat nimic pentru că nu înțelegeam nimic așteptam să ni se descopere.

astăzi aveai în mâna dreaptă o plasă de celofan albă ce bine îți stătea cu ea. puteai sa defilezi la Milano. îi rupeai. ai iubit? fii liniștit nimeni nu știe ce-i asta. toți își imaginează. da. ce dor mi-era de tine! știu că te-ai supărat cînd te-am dat afară. dar nu te-am dat afară din tăcerea noastră.

dragă Luca

bună dimineața s-a trezit dulceața spuneai o rimă cretină care te entuziasma. mai bine chichi bambus. bună dimineața dar cine-i dulceața? o bună parte a dimineții o petrec în mașină

văd prin parbriz prin lentile prin automatisme nu prea mă mișc
din mașină se văd multe animale moarte nu știu ce-i cu ele pe marginea drumului între roți

prea multe animale moarte.

dimineață am văzut o fată îmbrăcată de toamnă avea ochelari mergea pe trotuar și asculta muzică la căști. muzica o făcea high. o inunda interior. își fixase amândoi ochii pe vârful nasului. semăna întrucâtva cu doina spătar la terminarea liceului. am mers încet vulpeste să o văd mai bine.

din mașină am sunat și mecanicul m-a chemat la un ceai. un ceai? de când n-am mai băut un ceai! cana era de culoarea untului o turbina un căruț de copil câteva bancnote care fosnesc românește. iar mașină. 

în mașină te doare spatele. mă aplec cu pieptul peste volan cabrez posteriorul cum ar face orice felina artrozata. E bine să fii flexibil? da sau nu? un cetățean cu o bulină roșie în frunte a zis ca șira spinării e copacul vieții. îl cred. trebuie să rămân în formă.




  

dragă Mihaela

în parcul mic ne-am iubit sau ne-am frecat grumazul cum ar face o pisică de o bancă ai spus că vrei să rămâi

roțile mari se roteau imaginat cum si-ar închide privirea un porumbel sub aripă în căutarea unui gest care depășește conturul

dupa 10 ani, în 98 s-a construit un Mac. stau in parcare ca Raskolnikov pe urma toporului. mă uit la balcoane la acoperișuri la tot.

draga mea soție

ai adus un braț de flori umede carnoase în cuĺori de galben lila și alb le-ai întins pe masă și ai spus: vreau sa miroasă a toamnă.

mie îmi miroase a burnout. încerc să urmez pașii celor trei R să o iau invers. n-am nevoie de o oră de iubire mie dati-mi o oră de odihnă premium. chiar mă gândeam draga mea la cât am tras ca un bou sau cum trăgeau boii pe vremuri ca să își cumpere meseriașii o bere la pauza de masă. perioada nedeterminată bere la infinit și băutura asta încerc s-o detest.

dar dintr-o dialectică sinuoasă  care se leagă cu uterul și starea de siguranță mi-am luat o bere la ora 13. R de la regres probabil. prea mult progres dăuneaza grav mă gândesc. din regres în regres am luat-o pe poezie.

m-am uitat la bule și a sunat telefonul. da să trăiți! mă ridic încet. sa aduc fierul. imediat. trebuie să plec dragă. unde? să aduc fierul. miroase a toamnă. unde miroase a toamnă?

dragi minerale

sigur sînt unul dintre stăpânii lumii chiar dacă nu am acces la butoane cum are Kim Jong-un. 

sînt regele plasticului. eram copil și mergeam cu acceleratul la Mangalia apăsam un șurub cu o tehnică specială și trenul o lua mai repede. toata lumea simțea detenta. nu degeaba am făcut o universitate tehnică. utilajele te dezamăgesc când vor. te determină să intri în vorbă cu. supremația mea a început cu anorganicele. sînt mai ascultătoare. oamenii sînt prea puțin sensibili.

cînd s-a defectat banda de alergare am resetat softul am scos-o din priză degeaba pe la 4:51 se oprea. nu eram încălzit măcar. am mai încercat de două ori la fel. în seara asta când am pornit-o mi-am zis trebuie sa ajung la inima butoanelor.  mi-am făcut curaj cu mantra: sînt unul dintre stăpânii lumii. și-a mers perfect. poate chiar sînt.

dragă Lennon

nu e ușor să fii paranoic și liber să fii cît vrei tu de mare (big is beatifull?) și să te hrănești cu obediența tuturor ca un zeu și să ai simultan un ficat perfect

e suficient un ac o migrenă ce greu e
să fii și mic cît o muscă nu-i ușor să te lovești de geam să bazai ca iluminat iar pe pervaz să fie linia de finish a unei întregi generații. valorile acestea mici cum ar fi înflorirea unui gest strămoșesc resorturile de care nu te plictisești niciodată sunt baza

vaca mugeste câinele freacă lanțul cocosii cucuriguu motoarele sforaie sunete mirosuri imagini puțin soare și iertare.

totul este posibil spuneai și (eu cred asta) credința ce e? cuvintele sunt niște  bariere la calea ferată. când vine trenul gata. ai uitat. stai în fund pe bordură să prelungești starea de euforie. credința ar trebui să fie sfârșitul convingerilor. credința ar trebui să fie starea de după  percepție. eu sunt ușa.

e un talmeș balmeș în anticamera vieții o indigestie în calea laptelui și eu sunt cheia. sau sunt ușa. logic nu se poate una fără cealaltă. toți vor să crească vor să fie mari. să întindem aripile paranoice într-o șoaptă universală. să nu ne imaginăm doar.

dragă Vlad

într-o după amiază l-am zărit prin parbrizul cu tentă verzuie pe Vlad Sibechi și am rămas surprins. mă obișnuisem să îl văd pe fb. într-un scaun. acum era altfel. traversa un mic sens giratoriu spre frizeria din centru. unde scria bărbați femei. supraponderal din totdeauna. ducea un fel de valiză din pînză neagră și cum înainta i se încrusta pe față o darzenie pe care o câștigase printr-o luptă cu prejudecățile pesemne. așa mi-am imaginat. și părerile de rău trebuie sa le dai peste bord odată si-odată.  avea un aer masiv intimidant înaintînd așa parcă răsufla greu. poate nu am văzut toate astea a durat două secunde. am vrut să-l salut în oglinda retrovizoare.

dragi copii

(se inventează o atmosferă de bună dispoziție) un elefant se legăna pe o pînză de păianjen și pentru că nu se rupea a mai venit un elefant doi doi elefanți  se legănau pe o pînză de păianjen și pentru că nu se rupea a mai venit un elefant trei astăzi am învățat să numărăm pînă la trei. ce ușoară e școala! sîntem puțin mai deștepți decât ea. mai avem mult pînă la integrale.

dragă Einstein

am încercat să trăiesc conștient senzația e formidabilă. mi-am imaginat că pot să dirijez lucrurile din proximitatea cea mai apropiată cum ar fi cuvintele. ieri vorbeam la fel cum mergeam. cu gândul în altă parte. azi mi s-a parut că trăiesc în prezent. conștient nu vrei să ranesti pe nimeni mai ales pe tine. la cât am mâncat în ultimele zile corpul e o mină antipersonal. rotundă. ești foarte liber când ești prezent. mi-am pus niște clopoței în jurul gleznelor să nu calc furnicile și m-am uitat la mașină cu dispreț. m-am gândit la secretiile interne (mare secret) la ciclul digestiv la impulsurile sexuale la nebuloasa gândurilor și la depresie. cum e depresia în Africa ca un deșert? oricum dacă poți schimba ceva poți să fii optimist mi-am spus. după amiază mi-a venit ideea să mă strîmb și am scos limba. ce farmec are să scoți limba dacă nu-ți faci un selfi. dacă nu te vede nimeni? e bun si așa nu toți sînt Einstein sau sînt? fizica nu e despre fizică mă gîndesc.

acum că am ajuns acasă mi-am povestit experiența. mi-au înțepenit picioarele în poziția asta. nu ridic tonul. sper să trăiesc cum vreau.

dragă iarnă

în octombrie sînt cartofi nu este zăpadă și cartofii sînt buni ca să-i arunci în vînt n-ai nevoie de zăpadă 

n-ai nevoie de multe de fapt în octombrie mai sînt trandafiri doar puțin arși de ceasul lor biologic 

pămîntul se-aude cum toarce pesemne că se întoarce pe-o parte. e momentul să deschizi ușa crimelor. ușa frigului simpatic.

sau poți privi întunericul cu pupilele mărite să te gândești la oasele tale la furtună la cererile mai importante din viața imaginară.

în octombrie poți să arunci o roată de pe deal pe la o margine de pădure să strigi în șoaptă să te gândești la un craniu de cal.

se pot face multe pînă cade bățul.

dragă subconștientule

cum să începi o treabă k lumea fără o drujbă mi-am spus atunci când m-am hotărât să mă apuc de treabă drujba neagră americană avea manerul negru intens am prins-o bine și m-am gândit uite ce mână lungă am cu așa ceva se fac bani.

prima drujba și prima iubire au fost cele mai puternice se putea monta lanț vidia și tăia beton
dar deocamdată nu era nimic de tăiat.

oricum eram în așteptare și trăiam o satisfacție ușoară ca și cum umflarea portofelului era o chestiune inexorabilă

zilele treceau beam bere mâncam clătite cu brânză si uneori mă gândeam la drujbă. eu și drujba suntem o combinație mortală îmi spuneam. am putea deveni antreprenori. numai să spargem ghiața.

dragă Anca

sub piele nu ești tu
o nu

sub piele e un cosmonaut cu o cască pufoasă și de acele mustăți incolore atârnă niște lemurieni autonomi și inactivi

care totuși pleacă și vin
niște jucării ale timpului

stau la pîndă între camioane așteaptă ploaia care va veni peștii de dincolo de ogoare

sub piele nu ești tu
o nu

e duminica în care ne-am oprit pe podul de lemn soarele si ochiul triunghiular care pot să mărturisească vestea

e un han cu hrană emoțională delicioasă blândă și care nu îngrașă

sub piele e un arc care zvacneste ca o creangă de salcam.

dragii mei

ne-a trimis viața o nouă dimineață trebuie sa pleci 

chiar dacă acoperi ochii cu bandaje calde nu poți închide universul ceva se mișcă câteva furnici

o altă excursie plină de semințe nu știu ce copac va crește dar te bucuri.

dragă Saraswati

zâmbetul tău imperceptibil rulează pe pereți pe cerul gurii zâmbetul tău e de granit indigo imperceptibil 

zâmbetul tău e un tsunami de adâncime o cobra în iarba înaltă o cădere de tensiune cum arunci ciakrele ca la circ.

sau când începi să te exprimi compulsiv ca o zeiță a gainilor care cu fiecare ou nu își mai regăsește lumea interioară.

zâmbetul tău imperceptibil e un gard rotund de sârmă ghimpată al doilea război mondial color plaja Omaha.

nu pleca de tot. mai treci ca un bulgăre imaculat pe strada mea. și zâmbește.

dragă Anca

știi când îți spuneam că se rod cauciucurile era toamnă ca acum împleteai macrameuri și visai să faci un business. cauciucurile se rodeau nu-i vorbă. pe macrameuri tale s-a așezat praful. 

ți-ai împletit pe urmă codițe ți-am spus că după o vârstă trebuie să o lași moartă îți mai lipsea o pereche de jeansi  evazați să intri direct în cartea de istorie. am trecut peste asta.

poți să treci peste multe dacă poți dacă nu ajungi ca mătușa Amalia. cade tabla de pe ea si nimeni nu vede. ne-a despărțit mereu un acoperiș sau un pantof desperecheat. nu cred că există vreun cățel cuminte.

mai târziu ai căpătat niște frici minuscule și enervante. cum ar fi teama sa nu se termine pasta de dinți sau butonul de la wc să nu fie defect. eram înconjurați de pericole. într-o zi am pus un cartuș pe masă.

am trecut și peste asta dar nu te vindeci pe deplin niciodată e ca iertarea fără uitare te gândesti să nu se repete istoria sunt atâtea proverbe în aer precum statuile de generali pe dealuri. asta se numește iubire?