Ea e un râu

Vreau să învăț ceva de la nimeni, chiar vreau să ascult ceasul că pe-o explozie!
Vreau să încep să fiu liber și, pentru a nu intra în detalii sobre sau ludice, țin să afirm, cu o tărie moderată, că există o cale invizibilă care umblă pe sub inima mea, ca un râu.
Ea e un râu, dar nu trebuie personificată, pentru că e mai mult o curgere iminentă, un stăvilar, un pește și o cascadă în același timp. Cine ar putea să salveze lumea n-ar vedea mai mult. O lume care se întoarce cocoșată cu spatele și spune: eu nu sînt tu! cu o imensă tristețe dublată de ignoranță sau cel puțin de indiferență! Ai putea să te pui în pământ ca o sămânță și să aștepți sfârșitul. Să te autoîngropi. Ai putea să speri că speranța nu e o amăgire nouă.
Vreau să învăț ceva de la tine adevărata mea mamă, chiar vreau vreau să simt gustul fin amărui al fericirii. Să vii ca și cum niciodată nu m-ai părăsit.