Culoarea smaraldului

Cu cât Milena era mai departe cu atât ieșeau la lumină calitățile ei ca niște frunze noi dintr-o plantă iubitoare.
Victor mai arunca uneori priviri grele spre fereastra ei. Tot uneori, se gândea dacă are sau nu o inimă stricată. Dar acest lucru i se părea imposibil. Inima nu e o colivie cu un spațiu măsurat pentru zbor. Cel puțin inima lui nu era o cușcă care să poarte prizonieri.
Acum însă, opacitatea ochilor ei a dezvăluit o nouă trăsătură a caracterului. Poate acesta era vehicolul ei cu care ocolea și aroganța și umilința. Oricum, se schimbase totul. Cosițele aurii din imaginația lui nu mai erau la fel. Nu e suficient să pleci sau să îți ții respirația ca să obții imobilitatea. Milena plutea pe un râu limpede ca smaraldul. Avea ochii albaștri și nu semăna cu nimic.