Ultimul drum

Influențat poate de câțiva scriitori din perioada alb-negru, Victor bea dimineața cafeaua în cel mai rău famat bar din urbea sa de naștere. Adio mamă, sau ultimul drum. Desigur, fusese plecat la Cluj, odată a ajuns chiar în Grecia. Acolo era altfel. Oamenii jucau table și parcă nu ieșeau din subterană.
Se gândea de multe ori când sorbea lichidul întunecat și privea indiferent rândul alcoolicilor aliniați la ora 7 la păhărelul de vodcă, că ar fi fost un favorizat al Fortunei (dacă ar exista) să poată trăi între alți oameni, alte peisaje, altă limbă. Nu se putea dedubla cu adevărat, nu putea introduce în lume noul său eu, acele posibilități fantastice, care simțea că nu au destulă lumină să spargă pojghița zilelor. De aceea simțea că se sufocă? Își eliberă puțin strânsoarea fularului. Sau poate e o contrapondere în acest organism mare. Pînă la urmă ce caută toți? Puțină fericire, și, cu puțină atenție, s-ar câștiga. Cum era citatul din Aristotel: fericirea depinde de noi. Am decretat: să fie rând la un păhărel de atenție, sau de încredere, dimineața! 
Șirul gândurilor sale fu întrerupt de un gălăgios care se așeză la masa învecinată, scufundă un pahar de rom într-o halbă de bere cu o căutătură ușor dementă și vicleană, îi ceru o țigară.
Privirea lui deveni tulbure și blestemă în gând perioada cu scriitorii alb-negru.