nimic nu l-ar fi putut determina pe Victor să devină ceva ce el nu era. și, cu adevărat nu ai fi descoperit ceva notabil la el, în afară poate de privirea sfredelitoare. lumea simțea imediat o nevoie instinctivă de a trece mai departe când îl întâlnea în diversele împrejurări ale vieții. lucrul acesta totuși se pare că nu îl deranja decât într-o prea mică măsură. în realitate, nici el nu își descoperise o însușire definitorie. de exemplu să spună cineva: ăsta la băutura face urât. dar nimic. la băutură începea să fabuleze si să ridice tonul dar asta e prea puțin notabil. e ceva obișnuit.
își putea aminti totul încă de la început. fiecare lucru, o culoare, fiecare insectă are ceva specific. înzestrat cu această lipsă i se părea că ar fi putut fi orice. în adolescență i s-a vorbit despre modele, despre cultură. părinții au fost primele modele, se spunea. a scris chiar un eseu despre adolescență pe care l-a citit clasei în propria lui adolescență. cu memoria sa de vegetarian știa că - undeva în măruntaiele lui - este diferit, dar diferența o făcea exact această lipsă a însușirilor sau o medie a tuturor lucrurilor care nu ies în evidență.
în preajma sărbătorilor de iarnă Victor simțea altceva decât singurătate. simțea cu totul altceva, mai degrabă un soi de imponderabilitate și această lipsă în plus îl completa și îi inducea un sentiment de bucurie și deplinătate. era ca și cum focurile de artificii dezintegrau în noapte conturul său lipsit de conținut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu