Zidul de hârtie

În vis Victor visă că frunzele de viță de vie -  bune pentru sarmale, au dezvoltat niște degete care îl gâdilau. Din când în când mai dădea cu mâna prin aerul nopți. Dar, majoritatea frunzelor pluteau pe un râu bucuros care se numea Cîrstian. Pe rău pluteau o mulțime de bărcuțe de hârtie care aveau nume de flori și câștigau concursuri de poezie. Victor însă, era membru fondator al Zidului de hârtie și se gândea că zidurile trebuie să blocheze trecerea. Victoraș se transformă rapid, în vis, intr-un baraj artificial, biblioteca lui intr-un lac de acumulare. Victor își admira structura interioară, care era beton și bărcuțele de hârtie derutate de lipsa curentului. Vaporașele erau drăgălașe ca niște copii mici de 5-6 ani, dar în bibliotecă au dat de soare, au început să crească și au devenit atrăgătoare. Unele scoteau fum, mergeau cu abur. Se agitau în bibliotecă și nu le mai încăpea lacul de acumulare. Atunci Victor deschise doi nasturi de la bluza pijamalei și zidul de hârtie, care oricum se cam fleșcăise în ultimii 10 ani, se rupse de tot și poezia invadă lumea cu furia potopului.
Când se trezi, transpirat, Victor se strădui să își amintească visul, dar nimic. Nu se știe de ce, s-a dus în bibliotecă și a căutat o frunză. În continuare, nimic. Așa că luă cartea: curs intensiv de botanică, se ghemui în fotoliu și începu ziua. Trezindu-se, se trezi.