Zece porunci

Dimineața în care au spulberat Capitoliul a fost pentru Victor una deosebit de liniștită.
Niciodată când se trezea nu știa cât e ora, nu știa dacă e noapte sau zi, nu-și amintea numele de botez, de fapt se trezea sub forma - dacă se poate spune așa - a conștiinței pure. Aceste momente încerca să le prelungească indefinit pînă la prima amintire - să spunem.
Într-o dimineață oarecare, după ce s-a frecat la ochi, s-a gândit să folosească inteligența naturală pentru un soi de descompunere, dar nu fizică de bună seamă, dacă a simțit că i se activează un fel de sim cu cele zece porunci. Cele zece erau acolo sub forma unor tăblițe dar nu se amestecau cu sângele. Erau ca uleiul și apa.

Imediat ce a zărit cele zece porunci a înțeles că e un idiot.
Și-a amintit de oamenii cu care a interacționat ca pe niște fișiere, oamenii cu care a lucrat, a stat la masă, au analizat proiecte, i-au cerut diverse servicii, s-au amețit cu alcool s.a.m.d. și toți l-au tratat ca pe-o unealtă. L-au luat de prost. Pînă și tatăl său i-a spus-o ieri, i-a spus că e răsuflat, dar pe un ton din care se subînțelegea că e ceva pozitiv. L-a înconjurat în același timp cu o privire scînteietoare și caldă.

În dimineața în care au spulberat Capitoliul, Victor și-a spus că poate această formă de toleranță i-a hrănit tristețea. Momentele acelea sfâșietoare, deșertice și aparent zdrobitoare. Dar acum nu mai conta. 

Se gândi apoi la iubirea dezinteresată. Cum ar fi să o poți apropia.