Trebuie să renunți la perfecțiune, să renunți la vis.
Uneori trebuie să privești jăraticul vieții, să mesteci cenușa, să îți privești mâinile cu un cuțit ascuns.
Trebuie să renunți la a-ți dori binele, să nu te mai iubești, să ai o indiferență imperfectă.
Să-ți procuri o câmpie de tăcere plină de flori întâmplătoare, să nu construiești.
Să rămâi îmbrăcat doar cu o ușoară discriminare, cu un ciob de sticlă, cu care să zgârii în preajma fiecărui amurg pereții.
Să îți scoți cu grijă inima, să o mângâi și să o îngropi la rădăcina unui copac.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu