Viața e un șifonier care trebuie împins pe scări în sus, se gândi Victor. Oricum, e de preferat. Când își amintea de Milena, era ca împăratul din poveste - cu un ochi plângea și cu unul râdea. Râsul e simplu ca percepție, dar în privința plânsului e fără cuvinte. Fără discurs. Cum se gândea la ea, hop, imediat viața devenea grea. Parcă era la cârma Titanicului, fără servodirecție, cu aisbergul între ochi.
Ce nu îi plăcea la Milena? La asta medita în pauzele de țigară, chiar dacă nu făcea mare lucru, pauza de țigară era o incursiune și mai adâncă în adâncurile nimicului. Milena avea un gât de care se putea lipsi. Picioarele erau ușor strâmbe. Nasul un pic cam îndrăzneț. Când începea să taie nu se oprea. La sfârșit îi părea rău, își cerea iertare și săruta fotografia. Ar putea să treacă să-l vadă, își spuse.Ar primi bucuros două palme. Uite așa trec zilele, zise. Poate se rezolvă toate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu