Imaginație

Cred că am inceput să mă prind de cum stă treaba cu poezia contemporană.
Când citesc versuri, mari versuri, mă pufnește râsul. În special versurile ermetice și etanșe. Tot ce era odată inaccesibil, e un fel de Azorel și Miaunel. Nu că m-aș pricepe să reproduc! 

E atâta croială în literatură și în artă e la fel. Niște modiști  cu mâinile fine și pesemne foarte lungi, ajung la butoane, își pipăie pieptul. E mare cât universul! Noroc că universul zice pass. Și rămânem în continuare cu imaginația infinită.
Așa.
Sau poate nu am început.